Iranul a încheiat un contract confidenţial de armament, în valoare de 500 milioane de euro, cu Rusia pentru achiziţia de lansatoare portabile şi rachete sol-aer avansate.

Potrivit Agerpres, un contract semnat în decembrie la Moscova prevede ca Rusia să livreze 500 de lansatoare portabile „Verba” și 2.500 de rachete „9M336” pe o perioadă de trei ani, potrivit Financial Times (FT).

Reuters precizează că nu a putut verifica informaţiile. Potrivit FT, contractul prevede ca livrările să aibă loc în trei tranşe, din 2027 până în 2029.

Contractul a fost negociat între exportatorul rus de armament Rosoboronexport şi reprezentantul la Moscova al Ministerului Apărării iranian şi Logisticii Forţelor Armate (MODAFL), mai scrie publicaţia britanică.

Conform contractului consultat de FT, Teheranul a solicitat în mod oficial aceste sisteme în iulie 2025.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version