Fiul lui Peskov, suspectat că minte despre participarea sa în războiul din Ucraina: Indiciul descoperit de un blogger militar rus

578

Nikolai Choles, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, este acuzat că a mințit atunci când a spus că a luptat timp de șase luni în Ucraina.

Nikolai Choles, în vârstă de 33 de ani, a susținut într-un interviu acordat pentru „Komsomolskaia Pravda” că a luptat timp de șase luni în Ucraina sub o identitate falsă în rândurile Wagner.

„Era datoria mea, nu puteam să stau deoparte și să mă uit cum prietenii mei și alții pleacă acolo”, a spus fiul lui Dmitri Peskov, care a adoptat numele de familie al tatăului său vitreg.

Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, i-a sprijinit spusele, susținând că Nikolai Choles a servit ca artilerist.

Dmitri Peskov a susținut același lucru. „El a luat această decizie. Este adult”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, fără să ofere alte detalii.

Aceste declarații sunt în contradicție cu refuzul exprimat anul trecut de Nikolai Choles de a merge la luptă în Ucraina. Dmitri Nițovțev, gazda canalului de YouTube „Popular Politics”, l-a sunat în direct pe acesta pretinzând că este un comisar militar și i-a cerut să se prezinte a doua zi la un examen.

„Bineînțeles că nu mă voi duce acolo mâine la ora 10 dimineața. Dacă știți că eu sunt domnul Peskov, ar trebui să vă dați seama cât de greșit ar fi să fiu acolo. Voi rezolva acest lucru la un alt nivel. Trebuie să înțeleg în general ce se întâmplă și ce drepturi am… Să fiu luat mâine – credeți-mă, nici dumneavoastră, nici eu nu avem nevoie de asta. Nu am nicio problemă în a-mi apăra patria, dar trebuie să înțeleg dacă este fezabil pentru mine să fiu acolo – mă refer la anumite nuanțe politice”, a răspuns fiul lui Peskov.

Ținând cont de faptul că realitatea este de regulă diferită față de cum tinde să o înfățișeze Kremlinul, declarația lui Nikolai Choles precum că ar fi luptat timp de șase luni în Ucraina, mai exact în perioada iulie – noiembrie 2022, a devenit un subiect de investigație.

Un blogger militar rus a descoperit că autovehiculul Tesla deținut de Nikolai Choles este vizat de mai multe amenzi de circulație exact în perioada în care acesta pretinde că s-ar fi aflat pe câmpul de luptă.

De altfel, foști membri Wagner și cunoscuți ai fiului lui Peskov au exprimat îndoieli asupra versiunii prezentate de acesta și de Prigojin.

Citește mai mult AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și