În ultimii ani, nordul Norvegiei s-a transformat într-un „teren de testare” în care serviciile ruse de informații testează metode de spionaj în Uniunea Europeană. Pentru FSB, această regiune este atractivă pentru că este destul de izolată și există și posibilitatea de a pătrunde aproape nestingherit în apele norvegiene sub acoperirea navelor de pescuit.
Situația este, de asemenea, periculoasă, deoarece proximitatea arsenalului nuclear rusesc face nordul Norvegiei deosebit de vulnerabil în cazul unei escalade a conflictului geopolitic. The New Yorker scrie despre confruntarea dintre serviciile de informații din cele două țări, care amintește din ce în ce mai mult localnicilor de Războiul Rece.
Relația Norvegiei cu Rusia în Arctica a fost de mult timp unică. Locuitorii celor două țări au comunicat strâns, iar granița a fost considerată o formalitate
Orașul Kirkenes, epicentrul confruntării dintre serviciile de informații ruse și norvegiene
Dar acum, orașul de graniță Kirkenes din nord-estul Norvegiei poate fi considerat epicentrul confruntării dintre serviciile de informații ruse și norvegiene. Aici locuiesc mai puțin de 3,5 mii de oameni, dintre care 5 până la 10% sunt ruși. Kirkenes a fost fondată la începutul secolului al XIX-lea ca o așezare pentru muncitorii unei companii de exploatare a minereului de fier. În anii 1980, rezervele minerale au fost epuizate, iar populația orașului a început să scadă rapid. Dar prăbușirea Uniunii Sovietice a deschis în mod neașteptat noi oportunități economice pentru localnici.
Prietenia de după căderea URSS
Murmansk, cel mai mare oraș rusesc cel mai apropiat de Kirkenes, se afla în „haos total” la acea vreme. „Absolut totul s-a prăbușit”, își amintește jurnalistul norvegian Thomas Nielsen. — Moneda, piețele, lanțul de aprovizionare. Chiar și el a trebuit să petreacă cea mai mare parte a zilei căutând mâncare.”
În curând, capacitatea de a trece aproape nestingherit granița dintre Norvegia și Rusia (comparativ cu perioada sovietică) a permis locuitorilor din Kirkenes și Murmansk să stabilească legături reciproc avantajoase. Potrivit pilotului norvegian de ambulanță aeriană Thor Ivar Dahl Pettersen, situația de la graniță din prima jumătate a anilor 1990 „semăna cu Vestul Sălbatic”: rușii au deschis bordeluri în Norvegia și au vândut ieftin tot ceea ce localnicii erau de acord să cumpere (în principal țigări și vodcă) iar norvegienii au înființat o bucătărie de campanie pentru locuitorii satului de graniță rusesc Nikel, care în primii ani după prăbușirea URSS a fost practic abandonat.
Apropierea locuitorilor celor două țări s-a produs la niveluri diferite. De exemplu, la Kirkenes a apărut Secretariatul Barents, o organizație al cărei scop era consolidarea legăturilor economice, culturale și educaționale cu vecinii săi. Potrivit Harald Sunde, angajatul Consiliului Local al orașului Kirkenes, rușii și norvegienii au organizat adesea evenimente sportive. Mulți muzicieni din Rusia și Norvegia au susținut în mod regulat concerte de ambele părți ale graniței. În același timp, la Kirkenes a fost deschis un consulat rus, iar oficialii norvegieni au reînnoit acordurile de prietenie cu satul Pecenga și orașul Severomorsk, unde se află baza principală a Flotei de Nord a Rusiei.
În următorii 20 de ani, relațiile dintre Norvegia și Rusia au înflorit: norvegienii au călătorit la vecinii lor pentru tunsori ieftine, alcool și benzină, rușii au cumpărat electrocasnice și bunuri de lux peste graniță. În semn de prietenie între țări, polițiștii de frontieră organizau anual un meci de fotbal. Multor localnici li s-a părut că condițiile extreme – temperaturi scăzute, noapte polară, care durează de la câteva săptămâni la două luni – formează o legătură specială între popoare: nici compatrioții din alte regiuni nu-i înțelegeau la fel ca oamenii de pe cealaltă parte a granița care s-a confruntat cu aceleași dificultăți și a dus un stil de viață similar.
Citește mai mult AICI