Guvernul de la București vrea să schimbe programul de sprijin pentru ucraineni. Despre ce este vorba

125

Refugiații ucraineni care s-au stabilit în România vor primi bani pentru cazare de la stat doar patru luni consecutiv, dacă nu sunt angajați, iar suma pe familie va fi de 2.000 de lei pe lună. Aceasta sunt printre cele mai importante modificări pe care vrea să le facă Guvernul României la ordonanța care prevede sprijinul pentru cetățenii care au fugit de război. 

„Programul 50/20”, cum este cunoscut, deconta proprietarilor 50 de lei pe zi pentru cazare și 20 pentru masă pentru fiecare persoană. Prin acest sprijin, o persoană care găzduia o familie de trei persoane, de exemplu, putea primi 6.300 de lei pe lună.

Acum noua sumă – mai mică – merge direct către ucraineni.  Proiectul a fost publicat pe site-ul Ministerul român al  Afacerilor Interne și urmează să fie adoptat în regim de urgență. Nu se specifică o dată exactă când se va întâmpla.

Reprezentanții a două ONG-uri care au acordat asistență refugiaților încă de la începutul războiului au explicat pentru Libertatea ce provocări ridică aceste modificări: limba rămâne în continuare o barieră atunci când vine vorba de angajarea ucrainenilor, iar faptul că cele mai multe sunt femei și mai mulți copii ridică o problemă importantă: cu cine îi vor lăsa dacă merg la serviciu.

De asemenea, proprietarii de apartamente care au vorbit sunt revoltați că nu și-au primit banii pe ultimele luni și spun că modificările lovesc în refugiați care vor trebuie să se pună iar pe drumuri.

Ce beneficii acordă programul 50/20

Programul 50/20, așa cum îi spune și denumirea, le oferă persoanelor care găzduiesc ucraineni 50 de lei de persoană pe zi pentru locuință și 20 de lei de persoană pe zi pentru mâncare. Așadar, într-o lună erau decontate cheltuieli de 2.100 de lei de persoană. Pentru o familie formată dintr-o mamă cu doi copii, de exemplu, se puteau primi 6.300 de lei.

Citește detalii despre program AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și