Hackerii îl afișează pe Patriarhul Kirill al Moscovei binecuvântând contraofensiva ucraineană

0 380

Un site al Patriarhului Kirill I al Moscovei a fost spart de hackeri, care au afișat în acest weekend un mesaj potrivit căruia șeful Bisericii Ortodoxe Ruse „binecuvântează contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei”.

Un videoclip cu trupele ucrainene pregătindu-se să „reia ce este al lor” încă era difuzat pe site sâmbătă seara, constată presa internațională. Soldații ucraineni puteau fi văzuți rugându-se împreună înainte de luptă și jurând „vor distruge dușmanii patriei”.

„Fie ca mâna mea să fie fermă în a-mi ucide inamicul. Fie ca ochii mei să fie limpezi în a-mi ucide inamicul. Fie ca voința mea să fie oțel în a-mi ucide inamicul”, scandează soldații din videoclip înainte de a porni la o „răzbunare sacră” și o „victorie sfântă”.

Pagina principală a site-ului a fost modificată pentru a afișa o „rugăciune pentru contraofensivă” în limba ucraineană, împreună cu sloganuri în sprijinul forțelor armate ale Kievului, precum „credem în forțele armate ale Ucrainei” și „victoria este pentru Dumnezeu și Ucraina”.

Oleksii Danilov, secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, a declarat sâmbătă că țara sa este pregătită de contraofensivă, care ar putea începe „mâine, poimâine sau peste o săptămână”.

Pe de altă parte, Rusia a efectuat în noaptea de sâmbătă spre duminică cel mai mare atac cu drone asupra Kievului de la începutul invaziei sale în Ucraina.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata