Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis semnale clare de susținere față de viziunea președintelui american Donald Trump privind remodelarea ordinii mondiale. Pentru Kremlin, această abordare nu este o surpriză, ci o oportunitate care se potrivește perfect cu una dintre regulile de aur ale politicii externe ruse: divide et impera (dezbină și cucerește).

„Am susținut întotdeauna și vom continua să susținem orice inițiativă care contribuie la consolidarea stabilității internaționale”, a declarat Putin, referindu-se la așa-numitul Consiliu pentru Pace în Gaza, la care a fost invitat de Donald Trump.

Moscova pare puțin impresionată de criticile venite din partea Ucrainei și a mai multor state europene, care avertizează că o astfel de structură ar putea marginaliza sau chiar înlocui Organizația Națiunilor Unite. Din perspectiva Kremlinului, o lume multipolară, chiar și una instabilă, este preferabilă unei ordini internaționale dominate de reguli și instituții, scrie agenția EFE.

Deși insistă oficial că nu urmărește militarizarea Arcticii, Rusia privește cu interes orice mișcare – inclusiv dosarul Groenlanda – care ar putea slăbi coeziunea NATO.

O alianță de conveniență

Declarațiile publice rare și atent calibrate ale lui Vladimir Putin din ultimele luni trădează, totuși, un anumit disconfort față de imprevizibilitatea deciziilor de politică externă ale lui Donald Trump.

Deși Venezuela și Iranul rămân aliați apropiați ai Moscovei, Rusia s-a dovedit incapabilă sau neinteresată să îi protejeze de presiunile americane. Loviturile recente ale SUA, care au neutralizat sisteme de apărare antiaeriană de producție rusească, au scos la iveală limitele reale ale influenței Kremlinului asupra partenerilor săi autoritari.

La o ceremonie dedicată noilor ambasadori, Putin a criticat, fără a-l numi direct pe Trump, „legea celui mai puternic” și impunerea unilaterală de sancțiuni și tarife la nivel global.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version