Close Menu

    Subscribe to Updates

    Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

    Marea Britanie va furniza uraniu îmbogățit companiei ucrainene Energoatom, într-un acord de peste 240 de milioane de euro

    17 iunie 2026

    Un nou tanc de luptă greu pentru Europa a fost dezvelit la Paris

    17 iunie 2026

    Rosneft a interzis vânzarea benzinei în canistre în toate regiunile Rusiei

    17 iunie 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    DISINFO.MD
    • Moldova
    • Externe
    • Opinii
    • Analize
    • Stopfake
    • Română
      • Rusă
    DISINFO.MD
    Prima pagină » Igor Dodon și-a sărbătorit ziua de naștere pe insulele Sahalin și Kurile, teritorii disputate de Rusia și Japonia
    Moldova

    Igor Dodon și-a sărbătorit ziua de naștere pe insulele Sahalin și Kurile, teritorii disputate de Rusia și Japonia

    19 februarie 2021
    Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram WhatsApp Copy Link
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Email Copy Link

    Igor Dodon se află într-o nouă vacanță, cu familia. De data aceasta, el a plecat în Extremul Orient. Mai exact, pe insulele Sahalin și Kurile, unde și-a sărbătorit și ziua de naștere. Dodon s-ar fi aciuat la un hotel de lux, unde o noapte de cazare ajunge să coste și 400 de euro. Într-o postare pe facebook, Igor Dodon lasă de înțeles că vacanța i-ar fi fost asigurată de către unii prieteni din Rusia, dar nu dă niciun nume.

    Fostul președinte a postat câteva fotografii făcute în Sahalin și Kurile, unde apare alături de soție și doi dintre fii săi. ”În acest an mi-am sărbătorit ziua de naștere la capătul lumii, într-un loc remarcabil, foarte frumos și liniștitor – pe insulele Sahalin și Kurile. A fost un prilej extraordinar pentru odihnă și pentru meditații”, scrie Dodon pe Facebook în descrierea pozelor sale.

    Potrivit portalului Dosar Media, Igor Dodon ar fi ajuns nu doar în Yujno-Sahalinsk, așa cum arată el în postarea sa de pe Facebook, ci și mai departe – pe insula Iturup din arhipelagul Kurile, unde s-ar fi cazat la un hotel de lux, ”Yankito (Янкито)”. Cazarea pentru o noapte în acest hotel ajunge să coste 35 de mii de ruble, echivalentul a 400 de euro. Jurnaliștii ruși scriu că hotelul aparține companiei rusești ”Hidrostroy (Гидрострои)”, iar acolo se odihnesc de obicei rușii foarte înstăriți și înalții oficiali din Federația Rusă. Anul trecut, în acest hotel s-ar fi odihnit și fostul premier al Rusiei, Dmitri Medvedev. Hotelul are doar nouă apartamente spațioase, cu priveliște spectaculoasă către Marea Ohotsk și vulcanul din apropiere.

    Jurnal TV i-a scris mesaje lui Igor Dodon pe trei aplicații mobile și l-a întrebat dacă s-a cazat anume în acest hotel și cine i-a achitat sejurul. Dodon a văzut cel puțin mesajul trimis pe Telegram, dar nu a răspuns. Nici purtătoarea lui de cuvânt, Carmena Sterpu, nu a reacționat la apelurile și mesajele jurnaliștilor de la Jurnal TV.

    De notat că sudul insulei Sahalin și insulele Kurile sunt teritorii disputate de Rusia și Japonia. Autoritățile de la Tokyo revendică și acum dreptul de control asupra acestor teritorii, după ce acestea au fost ocupate de Armata Roșie la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. De altfel, în octombrie 2019 Igor Dodon, împreună cu soția sa Galina, și-a arătat omagiul pentru statul nipon atunci când a participat la ceremonia de încoronare a Maiestății Sale Imperiale, împăratul Naruhito al Japoniei. Precizăm că Igor Dodon se află de mai bine de o săptămână în Rusia. El a zburat la Moscova joia trecută, imediat după ce PSRM și Partidul Șor și-au formalizat coaliția, constituind o majoritate parlamentară, care a propus-o pe Mariana Durleșteanu drept candidat pentru funcția de premier. În condițiile restricțiilor de călătorie legate de pandemie, Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a fost cea care a avut grijă să-i organizeze lui Dodon deplasarea la Moscova. Pe 12 februarie, Igor Dodon deja poza cu familia lângă ”Bolșoi Teatr” din capitala Rusiei.

    Sursa: https://www.jurnaltv.md/news

    Share. Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram Copy Link WhatsApp

    Related Posts

    Detalii despre cei doi ruși și o femeie din Rîbnița, sancționați de UE pentru destabilizarea Moldovei

    16 iunie 2026

    Veste șoc pentru industrie: Moldova produce și vinde drone. Valoarea exporturilor a crescut de peste 100 de ori în doi ani

    16 iunie 2026

    STOP FALS Propagandiștii transnistreni sperie locuitorii din stânga Nistrului că vor avea pensie de 800 de lei, dacă se face reintegrarea

    16 iunie 2026

    UE a deschis primul cluster de negocieri, pentru aderarea Moldovei la UE

    12 iunie 2026

    Marea Britanie va furniza uraniu îmbogățit companiei ucrainene Energoatom, într-un acord de peste 240 de milioane de euro

    17 iunie 2026

    Un nou tanc de luptă greu pentru Europa a fost dezvelit la Paris

    17 iunie 2026

    Rosneft a interzis vânzarea benzinei în canistre în toate regiunile Rusiei

    17 iunie 2026

    Zelenski dezvăluie ce arme si rachete antibalistice i-a cerut insistent lui Trump și spune că unele țări care le-au contractat deja pot fi „sărite”

    17 iunie 2026

    Kremlinul așteaptă emisarii lui Trump pentru un acord de pace în Ucraina. Când au mers ultima dată Kushner și Witkoff la Moscova

    17 iunie 2026
    DISINFO.MD
    © 2026 Disinfo. All Rights Reserved. Dezvoltat de Disinfo.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.