În Duma de Stat a Rusiei s-a cerut declararea războiului împotriva Ucrainei. ”Operațiunea specială trebuie să înceteze”

0 358

Evenimentele din Rusia încep să se precipite în jurul incidentului cu ”sabotori ucraineni” din regiunea Briansk, scrie news.ru.

Un membru al Comitetului de Apărare al Dumei de Stat, Viktor Sobolev, a cerut încetarea „operațiunii speciale” și declararea războiului Ucrainei.

El susţine că „nu mai există linii roşii” şi solicită distrugerea facilităţilor de comunicaţii din Ucraina. Sobolev insistă că războiul ar fi trebuit declarat mai devreme și solicită întărirea liniilor defensive în teritoriile ocupate în Ucraina.

La rândul său, liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, cere „cel mai dur răspuns posibil”. În special, el solicită „bombardarea tuturor punctelor asociate cu acest atac, chiar dacă acestea sunt situate în apropierea unor obiecte civile” și introducerea legii marțiale în unele regiuni ale Federației Ruse.

Reamintim că joi, 2 martie, presa rusă a raportat că echipe de sabotori ucraineni a pătruns în regiunea Briansk și ar fi început o luptă cu forțele de securitate ruse în satul Sușani.

Ulterior, a apărut o declarație a FSB (serviciul rus de securitate), în care se afirma că „un localnic a murit în urma atacului”.

Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata