Un general din cadrul Statului major rus a fost ucis luni-dimineață, 22 decembrie, în explozia unei mașini. Cazul a avut loc în sudul Moscovei, anunță Comitetul rus de anchetă, care precizează că urmărește o pistă ucraineană, relatează AFP.
Potrivit anchetatorilor, un dispozitiv exploziv pus sub o mașină a fost detonat.
Locotenent-generalul Fanil Sarvarov, șeful Departamentului de Formare Operațională din cadrul Statului Major, „a murit din cauza rănilor”, anunță într-un comunicat Comitetul rus de anchetă.
O anchetă cu privire la „omor” și „trafic de explozivi” a fost deschisă, anunță comitetul.
Una dintre piste este „legată” de „serviciile speciale ucrainene”, precizează el, citat de news.ro.
Expertul militar Aleksandr Kovalenko, într-un interviu pentru Moldova 1, a declarat că este vorba despre o pierdere ireparabilă pentru Statul Major General. Totodată, acest incident a demonstrat vulnerabilitatea serviciilor speciale ruse.
„El se afla în fruntea unui sistem de asigurare logistică, de instruiri și formarea unităților corespunzătoare, pentru absolut toate categoriile de trupe. Deci, o persoană cu responsabilități și, într-o anumită măsură, chiar una ideologică”, a subliniat expertul.
Potrivit lui Kovalenko, o astfel de operațiune subliniază, încă o dată, faptul că pe teritoriul Federației Ruse au loc evenimente care sunt complet scăpate de sub controlul FSB-ului și al serviciilor interne de securitate. De asemenea, Serviciul Federal de Protecție, care ar fi trebuit să asigure securitatea primelor persoane ale statului sau a unor oficiali de rang înalt, s-a dovedit a fi absolut ineficient.
De la începutul ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Kievul a fost acuzat în mai multe rânduri de faptul că a comis atacuri țintite vizând personalități și responsabili militari ruși atât în Rusia, cât și în zone ocupate de Rusia în Ucraina.
În august 2022, Daria Dughina, fiica ideologului ultranaționalist Aleksand Dughin, a fost ucisă în explozia unei mașini.
În aprilie 2023, un blogger militar rus, Maksim Fonin, a fost ucis de explozia unei statuete, într-o cafenea, la Sankt Petersburg.

