Șeful diplomației cubaneze, Bruno Rodriguez, l-a acuzat miercuri pe omologul său american, Marco Rubio, că încearcă „să provoace o criză umanitară și să promoveze o intervenție militară în Cuba”.
Mesajul a fost transmis după ce Rubio a spus că administrația Cubei „sponsorizează terorismul”. Drept răspuns, Rodriguez a afirmă că șeful diplomației americane „își arată adevărata față”.
„Motivația sa politică și unicul său scop sunt clare: să asfixieze economia cubaneză prin toate mijloacele posibile, să provoace o criză umanitară și să promoveze o intervenție militară în Cuba”, a declarat oficialul din Cuba.
Administrația Trump a sporit presiunea asupra Cubei după operațiunea din Venezuela, impunând o blocadă petrolieră care a exacerbat criza economică și socială de pe insulă, transmite hotnews.ro.. În plus, președintele Statelor Unite a amenințat în mai multe rânduri cu posibilitatea de a „prelua controlul” asupra țării.
Prezent marți în Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA, secretarul american de stat a acuzat Cuba că „continuă să găzduiască un număr considerabil de instalații de spionaj pentru culegerea de informații de către China și Rusia”.

