Preşedintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a exclus miercuri o redeschidere a Strâmtorii Ormuz cât timp este menţinută blocada americană împotriva porturilor iraniene, pe care a denunţat-o ca încălcând armistiţiul dintre cele două ţări.
”O încetare a focului completă nu are sens decât dacă nu este încălcată printr-o blocadă navală (…) Redeschiderea Strâmtorii Ormuz este imposibilă atât timp cât încetarea focului este în mod făţiş încălcată”, a scris el pe platforma X, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi seară o prelungire unilaterală a armistiţiului încheiat pe 8 aprilie, scrie Agerpres.
Ca represalii după războiul pornit împotriva sa de SUA şi Israel, Iranul a blocat de facto Strâmtoarea Ormuz, ameninţând că va ataca orice navă ce are legături cu SUA, Israel şi cu aliaţii acestora.
Iranul a anunţat miercuri că a atacat şi imobilizat sau sechestrat trei nave comerciale care au încercat să traverseze strâmtoarea fără autorizaţia sa.
Preşedintele american Donald Trump a impus, la rândul său, o blocadă asupra porturilor iraniene, după eşecul negocierilor desfăşurate pe 11 aprilie în Pakistan, în timp ce este aştepată o nouă rundă de negocieri.

