Close Menu

    Subscribe to Updates

    Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

    Excursie „turistică” cu substrat politic: influenceri moldoveni folosiți pentru propagandă electorală pro-Kremlin

    9 mai 2025

    Falsuri de 9 Mai: Istoria, confiscată de Kremlin

    9 mai 2025

    Un film despre deportările sovietice din Basarabia a devenit motiv de dispută în R. Moldova

    9 mai 2025
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    DISINFO.MDDISINFO.MD
    • Moldova
    • Externe
    • Opinii
    • Analize
    • Stopfake
    • Română
    DISINFO.MDDISINFO.MD
    Prima pagină » Jocurile Kremlinului: punctele de presiune pe care Moscova le va apăsa în Republica Moldova la parlamentare
    Opinii

    Jocurile Kremlinului: punctele de presiune pe care Moscova le va apăsa în Republica Moldova la parlamentare

    20 mai 2021
    Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram WhatsApp Copy Link
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Email Copy Link

    De Mădălin Necșuțu

    Rusia remarca prin vocea diplomației sale că UE și SUA s-ar amesteca în alegerile parlamentare de la Chișinău, programate pentru 11 iulie. Purtătoarea de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, spunea pe 13 mai că „este regretabil amestecul în creştere din partea SUA şi a ţărilor UE în procesele politice interne ale Republicii Moldova, ceea ce noi condamnăm cu fermitate”.

    Un altfel de discurs l-am putut auzi și din partea șefului Mariei Zaharova, Serghei Lavrov, dar și din partea șefului spionajului extern rusesc(SVR), Serghei Narîșkin, nu demult, în toamna anului trecut, la alegerile prezidențiale ce au avut loc în Republic Moldova.

    Cu toate protestele și acuzațiile sale, chiar Rusia este cea care pare să se amestece mai mult în procesul politic de la Chișinău.  Vom analiza, așadar, pe rând o parte din imixtiunile și acțiunile Rusiei în acest sens în Republica Moldova.

    Moscova se bazează pe mai multe puncte de presiune pe care le accesează periodic, în funcție de interese, în Republica Moldova. De obicei, acest lucru se întâmplă fie în preajma alegerilor, fie atunci când dorește să inflameze o situație.

    Cele mai importante sunt UTA Găgăuzia și regiunea separatistă Transnistria, în special în rândul populației rusofone, dar și forțele politice favorabile Moscovei de la Chișinău. Prin acest triunghi Chișinău-Comrat-Tiraspol, Moscova își desfășoară o bună parte din acțiunile de influență în Republica Moldova.

    Alianțe pe stânga

    Deși în ultima decadă au fost dușmani de moarte, Moscova a reușit să-i aducă la un loc pe socialiștii lui Igor Dodon și comuniștii conduși de Vladimir Voronin. Cu toate că ar fi părut o relație ireconciliabilă la prima vedere, cei doi și-au dat mâna și au format BECS (Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor), înscris oficial de Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chișinău în cursa pentru alegerile parlamentare.

    Nașul de cununie a acestei alianțe a fost deputatului comunist rus Taisaev Kazbek care a zburat discret la Chișinău  pentru a o oficializa. Kazbek este cel care se ocupă din partea comuniștilor ruși de spațiul ex-sovietic și este o prezență constantă a Moscovei fie la eventuale negocieri, fie ca observator la alegeri, fie ca un element de coagulare a anumitor forțe proruse din Republica Moldova.

    Igor Dodon este într-o degringoladă, după ce a pierdut alegerile prezidențiale. Un scor slab la aceste parlamentare i-ar putea fi fatal la cârma PSRM, astfel că alianța cu comuniștii este mai mult o încercare disperată a sa de a aduna cât mai multe voturi de pe stânga. Paradoxal, cel care l-a adus în politica mare l-ar putea îngropa acum printr-un scor prost care, cel mai probabil nu va mai fi tolerat în PSRM.

    După negocieri rapide, Voronin a reușit nu numai să ia poziții fruntașe pe listele PSRM, dar și să obțină avantaje importante în teritoriu pentru comuniștii săi. Dodon a încercat să arunce o fumigenă că stânga se unește, dar în realitate, lucrurile nu stau tocmai așa din prisma intereselor divergente atât politice, cât și de afaceri ale liderilor partidelor de pe zona de stânga.

    Un lucru este cert și anume că Moscova va folosi acest bloc care a reluat mesajele geopolitice de demonizare a Vestului și cele de genul „nu ne vindem țara străinilor”. Ținta predilectă este Maia Sandu, văzută în continuare ca locomotiva de imagine a PAS în perspectiva alegerilor parlamentare.

    Retorica anti-UE și anti-NATO, în lipsa unor programe de dezvoltare a țării, va ține capul de afiș al mesajelor din campanie, iar Moscova va ține isonul unor astfel de slogane, cum de altfel a și făcut-o, așa cum spuneam, MAE rus.

    „După alegerile parlamentare, partidele de dreapta, împreună cu președintele Maia Sandu, intenționează să majoreze vârsta de pensionare (pentru acest lucru insistă FMI), să lichideze raioanele și satele mici (o asemenea reformă a fost elaborată deja în perioada alianțelor pentru integrare europeană), să distrugă totalmente producătorii autohtoni (trebuie curățată calea pentru mărfurile de import), să dea Parlamentul, Guvernul și alte instituții ale statului sub controlul extern al curatorilor din Occident”, a scris Dodon pe 15 mai pe pagina sa de Facebook.

    Așadar, se anunță o campanie furibundă de fake news și propagandă, lucru pe care Moscova îl mânuiește foarte bine și în care se implică specialiști, așa cum au făcut la alegerile prezidențiale pierdute de Dodon în toamna anului trecut. Rusia deține o puternică mașină de propagandă pe care o va folosi din plin împotriva reprezentanților partidelor de dreapta de factură pro-europeană.

    Voturile de peste Nistru

    Un al doilea pilon pe care Rusia se bazează fie pentru a aduna voturi, fie pentru a destabiliza Chișinăul, este regiunea separatistă transnistreană. De la alegerile parlamentare din februarie 2019, atunci când Igor Dodon și oligarhii acum fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au plătit masiv pentru voturile transnistrenilor, cifrele oficiale arată că această masă de votanți pro-ruși poate fi activată cu ajutorul banilor.

    (…)

    Găgăuzia, bastion al intereselor rusești

    Din acest plan extins al Federației Ruse face parte și UTA Găgăuzia, regiune autonomă rusofonă și rusofilă din cadrul Republicii Moldova . În seria #Kremlinovici a RISE Moldova se arată clar din „arhiva Cernov” a „departamentului moldovenesc” din cadrul Kremlinului că Rusia coordonează la vârf viața politică de la Comrat. Responsabilii ruși scriu unele discursuri, instrucțiuni și slogane care sunt apoi îndreptate împotriva Occidentului, inclusiv a României, dar și a politicienilor locali.

    Semnele că Rusia aliniază sloganele de la Chișinău și Comrat pentru aceste alegeri parlamentare au devenit evidente. Aici se vântură în special sperietoarea unei uniri a Republicii Moldova cu România, fapt care – spun autorii dezinformării – ar duce la persecutarea populației rusofone.

    (…)

    Chiar dacă ele nu au rol decisiv, atât voturile din Transnistria, cât și cele din UTA Găgăuzia, care vor fi date în marea lor majoritate forțelor proruse, vor conta în economia finală. Cum se anunță o luptă strânsă cu un final imprevizibil, orice vot contează, iar Rusia va încearca să folosească din plin dezbinarea internă din Republica Moldova pe motive geopolitice pentru a influența rezultatul acestor alegeri în favoarea forțelor care îi sunt loiale și sistemului cleptocratic ce se menține în Moldova de circa trei decade.

    Citește analiza integrală aici: https://www.veridica.ro

    Share. Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram Copy Link WhatsApp

    Related Posts

    Apocalipsa economică după Simion. Cât de aproape e România de incapacitatea de plată. „Lucrurile sunt mai întunecate decât erau”

    5 mai 2025

    GHERMAN: Ziua Victoriei a fost transformată de Rusia în instrument de propagandă

    5 mai 2025

    Strategia de manipulare a zilei de 9 Mai: propaganda împotriva adevărului

    5 mai 2025

    9 mai – simbolul răsturnat: Rusia de la anti-nazism la neonazism. Op-Ed de Anatol Țăranu

    1 mai 2025

    Excursie „turistică” cu substrat politic: influenceri moldoveni folosiți pentru propagandă electorală pro-Kremlin

    9 mai 2025

    Falsuri de 9 Mai: Istoria, confiscată de Kremlin

    9 mai 2025

    Un film despre deportările sovietice din Basarabia a devenit motiv de dispută în R. Moldova

    9 mai 2025

    Analiză. Cum operează Storm-1516, gruparea rusă care are acțiuni de manipulare de dezinformare

    9 mai 2025

    Moldova dă dublu față de Rusia: Putin le „aruncă” veteranilor cei mai puțini bani sau doar un ceainic drept mulțumire

    9 mai 2025
    DISINFO.MD
    © 2025 Disinfo. All Rights Reserved. Dezvoltat de Disinfo.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.