Lavrov i-a transmis lui Blinken că este inacceptabilă „politizarea” cazului jurnalistului Evan Gershkovich de către Washington

63

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a spus duminică, 2 aprilie, secretarului american de stat Antony Blinken că este inacceptabil ca Washingtonul să politizeze cazul reporterului Evan Gershkovich de la Wall Street Journal, reținut în Rusia și acuzat de spionaj, informează Reuters.

Ministerul rus de externe a transmis că Lavrov i-a spus lui Blinken, în cadrul unei convorbiri telefonice, că soarta lui Gershkovich va fi stabilită de un tribunal. Șeful diplomației ruse a reiterat afirmația Moscovei – pentru care Rusia nu a prezentat public nicio dovadă până acum -, potrivit căreia jurnalistul american a fost prins „în flagrant delict” săptămâna trecută.

„Atenția lui Blinken a fost atrasă asupra necesității de a respecta deciziile autorităților ruse, luate în conformitate cu legea și obligațiile internaționale ale Federației Ruse”, a precizat ministerul condus de Lavrov.

„S-a subliniat că este inacceptabil ca oficialii de la Washington și mass-media occidentală să stârnească agitație cu intenția clară de a da o coloratură politică acestui caz”, a precizat ministerul rus de externe, într-un comunicat de presă. Conversația a fost inițiată de Blinken, a precizat partea rusă.

Serviciul de securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a anunțat joi, 30 martie, că l-a arestat pe Gershkovich, acuzându-l că a adunat informații despre o companie rusă din domeniul apărării, date care erau „secret de stat”.
Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și