Lecții din Moldova privind securitatea energetică a UE și monopolul rusesc
Analiză de Dionis Cenușa
Moldova a reușit să depășească una din cele mai serioase crize energetice de la declararea independenței față de URSS în 1991. Deși problema gazelor este arhicunoscută în țară, din cauza dependenței excesive de importurile de resurse energetice, niciodată până acum gradul de alertă nu a fost atât de înalt. Anterior, șocurile provocate de subiectul gazelor s-au datorat scumpirii considerabile a gazelor naturale începând cu anul 2004. Acest lucru a fost precedat de refuzul Președintelui Vladimir Voronin de a semna “Memorandumul Kozak” în 2003, spulberând tentativa de federalizare a Moldovei. Ulterior, țara s-a confruntat cu stoparea livrărilor de gaze în 2009, devenind victima colaterală a disputelor pe tema gazelor dintre Rusia și Ucraina. Sursa crizei energetice moldovenești din 2021 a fost însă nedorința Rusiei de a prelungi contractul vechi din cauza formulei prețului și neachitării datoriilor istorice (de circa 700 milioane dolari) de către noua guvernare din Moldova. Alt motiv care explică rigiditatea Moscovei poate fi retragerea preferințelor comerciale, anterior asigurate forțelor pro-ruse, și care nu se extind față de noua conducere de la Chișinău din cauza orientării sale pro-UE (3DCFTAs, Octombrie 2021).
Interconectarea cu UE prin România și accesul liber la infrastructura de transport a Ucrainei, care a finalizat implementarea legislației europene în domeniul liberalizării pieței gazelor naturale (înaintea Moldovei), au consolidat pozițiile moldovenești în negocierile cu Gazpromul. Aceste eforturi s-au soldat cu prelungirea contractului dintre Moldova și Gazprom până în 2026. Contractul prelungit este defectuos, deoarece permite acumularea de datorii de către regiunea transnistreană. Totodată, același contract oferă Guvernului de la Chișinău un termen de cinci ani pentru a liberaliza, eficientiza și interconecta piața energetică autohtonă cu sistemul european.
Situația energetică precară în care se află Moldova în prezent ar trebui să servească ca o reamintire pentru UE și statelor membre privind faptul că dependența energetică de Rusia mereu are costuri. Diversificarea surselor de import a gazelor naturale, eficientizarea căilor de interconectare în interiorul UE, accelerarea tranziției la resursele regenerabile (inclusiv producția de energie pe bază de hidrogen) și eficientizarea consumului de energie trebuie să fie prioritizate mai mult decât construcția de conducte noi de gaze din Rusia. Or, cea din urmă implică riscuri de securitate pe termen mediu și lung. Totodată, multiplicarea conductelor de gaze din aceleași surse descurajează reorientarea sectorului energetic spre soluții sustenabile și sporirea autonomiei și rezilienței energetice împotriva acțiunilor externe de destabilizare.
Criza energetică din Moldova și evitarea scenariilor negative
Spre deosebire de complicațiile energetice traversate de țară în trecut, criza energetică din toamna lui 2021 are la bază două particularități nefavorabile pentru Moldova, care au agravat situația. Pe de o parte, țara își revine anevoios după criza economică (FMI, Octombrie 2021), iar cea pandemică este încă în derulare din cauza ratei de vaccinare scăzute (la 30 octombrie: 871,564 de persoane vaccinate complet sau 33% a populației). Noul val de infecții (peste 1 mie de cazuri noi zilnic în luna octombrie 2021) poate reduce considerabil elanul de recuperare a economiei, planificat de către guvernare cu ajutorul asistenței externe din partea UE și FMI (600 milioane euro și respectiv 564 milioane USD), care constituie peste un miliard de euro în următorii 3-4 ani.
(…)
Cărțile jucate de Chișinău
În timpul negocierilor cu Gazprom, care s-au desfășurat în ultimele zile ale lunii Octombrie (Riddle, Octombrie 2021), guvernarea de la Chișinău a pus în joc două cărți importante care au asigurat un anumit confort psihologic: valorificarea interconectărilor cu statele vecine (România, Ucraina) și apelarea la solidaritatea UE.
Primo, deschiderea României și Ucrainei au fost vitale pentru a livra gaze naturale pentru menținerea presiunii în sistemul de gaze moldovenesc. În ambele cazuri, deși volumele de gaz au fost nesemnificative, statele vecine au reacționat operativ la demersurile Chișinăului. Adițional, prin sistemul de transportare ucrainean, Moldova a recepționat gaze procurate pe piețele europene (Polonia etc.).
Segundo, solidaritatea manifestată de UE a luat forma unui ajutor bugetar direct, în valoare de 60 milioane euro, destinat sprijinului pentru mecanismul de compensare a facturilor pentru categoriile sociale nevoiașe. Noua asistență financiară a UE este a treia la număr de când Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a preluat guvernarea în iulie 2021. Pe lângă aceasta, UE s-a poziționat ferm de partea Moldovei în intențiile sale de a prelungi contractul pe gaze cu Rusia. Șeful diplomației europene Josep Borrell s-a pronunțat deschis împotriva utilizării gazelor naturale în calitate de armă geopolitică, condamnând Rusia pentru că ar fi exercitat presiune politică asupra guvernării de la Chișinău (EEAS, Octombrie 2021). Tot în același context, Bruxelles-ul a agreat ideea lansării unui „Dialogul Înalt” în domeniul energetic cu partea moldovenească, împreună cu alte dialoguri similare pe politica externă și securitate. În opinia Chișinăului, Dialogul pe energie cu UE ar avea menirea, printre altele, să prevină crize energetice similare în viitor (Gov.md, Octombrie 2021).
Lecțiile moldovenești pentru UE, dependența energetică de Rusia și Nord Stream 2
Criza energetică din Moldova reprezintă o miniatură a unor eventuale crize prin care poate trece UE, dacă nu își schimbă atitudinea față de dependența sa energetică acută în raport cu Rusia. Doar în 2020, UE a importat 43% din gazul natural necesar din Rusia, iar dependența la nivel de țară este și mai problematică. Prin intermediul contractelor de lungă durată, Gazprom și compania fiică Gazprom Export pot exercita o influență enormă asupra stabilității energetice a țărilor consumatoare, dacă interesele geopolitice vor prevala asupra celor comerciale. Din 19 state UE care achiziționează gaz rusesc, majoritatea absolută este dependentă în proporție de peste 60% de gazul rusesc. Doar România, Olanda și Franța importă din Rusia sub 30% din gazul consumat. Totodată, în cazul a opt state, contractele au durată ce depășește anul 2030. Deși oferă o anumită previzibilitate a prețurilor de achiziție a gazelor, acest lucru prelungește dependența de Rusia.
(…)
În loc de concluzii…
Experiența moldovenească demonstrează că interconectarea energetică, accesul la infrastructura transfrontalieră de transportare a gazelor, dar și solidaritatea europeană, pot diminua impactul negativ al monopolului rusesc. Totodată, influența factorului rusesc putea fi anticipată, dacă autoritățile de la Chișinău ar fi anticipa riscurile legate de dependența energetică de Rusia, în baza unei strategii de securitate curente, pregătite de președinția țării încă de la începutul anului și preluate ulterior de noua guvernare după alegerile anticipate din iulie 2021.
UE are toate instrumentele necesare pentru a diminua influența monopolului rusesc pe piața europeană a gazelor. Acest lucru poate fi făcut prin renunțarea la noile conducte de gaze (Nord Stream 2), care amplifică dependența sa, dar și prin asigurarea autonomiei energetice ca parte integră esențială a „autonomiei sale strategice”. Sustenabilitatea și reziliența energetică depinde de tranziția la energia verde, inclusiv cea provenită din hidrogen. În fine, achizițiile comune de gaze naturale și înmagazinarea lor în depozitele europene sau cele din vecinătatea estică (Ucraina) poate oferi mai multă siguranță în timpul situațiilor de criză energetică. Consolidarea propriilor capacități energetice îi va permite UE să consolideze solidaritatea sa cu statele vulnerabile din punct de vedere energetic din Parteneriatul Estic.
Citește toată analiza AICI.