Deputații Duma de Stat a Rusiei au adoptat marți, în primă lectură, un proiect de lege care oferă Ministerul Apărării al Federației Ruse acces la registrul de stat al actelor de stare civilă (ZAGS), inclusiv pentru gestionarea mai rapidă a evidenței militare.
Potrivit documentului, ministerul va avea dreptul să primească în format electronic informații despre militari, angajați civili ai armatei, foști militari, precum și despre membrii familiilor acestora.
În nota explicativă se menționează că scopul proiectului este facilitarea accesului la sprijin social pentru militari și rudele lor, dar și „optimizarea evidenței militare a cetățenilor”.
Inițiativa a fost înregistrată în Duma de Stat pe 21 martie de un grup de deputați condus de Nina Ostanina, șefa Comisiei pentru protecția familiei, și Andrei Kartapolov, președintele Comisiei pentru apărare. Autorii estimează că legea va putea fi implementată în termen de șase luni după promulgarea de către Vladimir Putin.
Anterior, președintele Dumei, Veačeslav Volodin, a declarat că proiectul va fi examinat cu prioritate, subliniind că „soldații, ofițerii și familiile lor trebuie să beneficieze rapid de toate măsurile de sprijin prevăzute de lege, fără birocrație inutilă”.
Detalii, AICI

