Maia Sandu le-a spus liderilor europeni despre problema retragerii pașnice a trupelor ruse, staționate ilegal în regiunea transnistreană. Șefa statului consideră că aceasta este impedimentul major, pentru a realiza reintegrarea.

Președinta Moldovei a menționat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 că sprijinul UE ar putea fi de folos, în acest context. Dacă europenii îl vor acorda, celelalte chestiuni sunt rezolvabile.

„Sunt țări care întreabă cum se pot întâmpla lucrurile, dacă nu reușim să facem reintegrarea. Acum, am spus care este problema principală. Este cum scăpăm de prezența armatei ruse pe cale pașnică. Asta este cea mai mare problemă. Și dacă Uniunea Europeană ne poate ajuta să rezolvăm această problemă, noi am pus această problemă, celelalte elemente sunt rezolvabile”, a spus Maia Sandu.

Autoritățile de la Chișinău au două scenarii pentru aderarea Moldovei la UE. Primul este integrarea țării deja reîntregită, iar al doilea – intrarea în UE în doi pași, întâi a teritoriului controlat constituțional, apoi a regiunii transnistrene reintegrate în cadrul legal al țării.

Share.
Exit mobile version