Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru cinci bărbați născuți în regiunea transnistreană și înrolați în Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR). Șefa statului a semnat un decret în acest sens pe 27 noiembrie.
Potrivit documentelor, cetățenia a fost retrasă lui Oleg Boț, Vladimir Coblai, Pavel Morozov, Vladimir Osipenco, Maxim Vasilatii. Decretele intră în vigoare la data semnării.
Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a declarat că măsura a fost aplicată deoarece persoanele vizate sunt înrolate în trupele ruse dislocate ilegal în regiunea transnistreană.

Tot în ziua de 27 noiembrie Maia Sandu a semnat decretul prin care a retras cetățenia pentru Igor Frolov și Davor Trajkovic. Aceștia au rămas fără cetățenie pentru că ar fi dobândit-o în mod fraudulos.
Nu este prima decizie de acest fel. În iulie 2025, șefa statului a retras cetățenia pentru alți cinci bărbați din Republica Moldova, care au aderat voluntar la o unitate militară rusă din regiune. Conform legislației, cetățenia Republicii Moldova poate fi retrasă persoanelor care se înrolează benevol în forțele armate ale unui stat străin, obțin cetățenia în mod fraudulos sau comit fapte grave care aduc prejudicii statului.