Medvedev continuă circul pe telegram! Insistă asupra dispariţiei Ucrainei în forma sa actuală

0 100

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev insistă, într-o postare pe Telegram vineri, că împărţirea Ucrainei, cu estul mergând spre Rusia, iar zonele de vest la câteva ţări membre ale Uniunii Europene ar fi varianta care ar garanta că un conflict între Rusia şi Ucraina nu va reizbucni în viitor, iar riscul transformării acestuia într-un al Treilea Război Mondial va fi eliminat, potrivit portalului rusesc RBC.ru şi agenţiei de presă DPA.

Kremlinul asigura în trecut că nu urmăreşte divizarea Ucrainei, menţionează în acest context RBC.ru, cândva o media liberală, în prezent subordonată Kremlinului.

Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, evaluează viitorul Ucrainei după actualul conflict şi prezintă trei scenarii de desfăşurare a evenimentelor, dar în fiecare dintre ele Ucraina ar urma să „dispară” în forma actuală şi să înceteze să mai existe ca stat independent, conform publicaţiei ruse citate.

Primul presupune că o serie de ţări din Uniunea Europeană, pe care nu le nominalizează de această dată, să preia controlul asupra vestului Ucrainei. Într-o postare în luna aprilie, Medvedev, un aliat de bază al preşedintelui rus Vladimir Putin, propunea Poloniei, Ungariei şi României împărţirea Ucrainei.

În acest caz va rămâne „un fel de teritoriu ucrainean al nimănui” care se va proclama drept „succesorul fostei Ucraine” şi îşi va declara intenţia de a recupera teritoriile pierdute în urma anexării acestora de către Rusia şi dorinţa de a adera la UE şi NATO.

Atunci, potrivit lui Medvedev, conflictul va reizbucni şi va deveni unul permanent, „cu ameninţarea să se transforme într-un al Treilea Război Mondial în toată regula”.

Cea de-a doua variantă, potrivit lui Medvedev, arată astfel: Ucraina „dispare în procesul împărţirii între Rusia şi o serie de state UE”, după care „se formează guvernul Ucrainei” într-una dintre ţările europene.

În acest caz, în opinia sa, riscul reizbucnirii conflictului pe scară largă este unul moderat.

În cel de-al treilea scenariu, expus de Medvedev, regiunile de vest ale Ucrainei se alipesc la ţări ale UE, în timp ce regiunile din centrul ţării şi „unele regiuni fără stăpân” aderă de bună voie la Rusia.

Acest rezultat ar „pune capăt conflictului cu garanţii suficiente că nu va fi relansat într-o perspectivă mai lungă de timp”, scrie Medvedev.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului de Securitate, Moscova „s-ar putea să se mulţumească temporar cu a doua variantă, dar avem nevoie de a treia”.

Astfel, scenariul „provizoriu” acceptabil pentru Rusia ar însemna ca Ucraina să fie complet împărţită între Rusia şi ţările UE.

Este „evident pentru toată lumea” că nu există alte scenarii realiste, susţine Dmitri Medvedev, care declară că Ucraina este un „stat pe moarte”.

În acest context, RBC.ru, aminteşte că, în 2010, pe vremea când Dmitri Medvedev era preşedinte (2008-2012), el numea Ucraina şi Rusia ca fiind două ţări foarte apropiate şi invita ca „relaţiile cu Kievul să fie ridicate de la nişte relaţii obişnuite la unele de parteneriat”, subliniind necesitatea de a „reanima” cooperarea ruso-ucraineană.

Mai mult, RBC.ru aminteşte că, imediat după trimiterea trupelor în Ucraina în februarie 2022, Kremlinul asigura că nu îşi propune împărţirea Ucrainei şi că nici nu poate fi vorba de ocuparea teritoriului ucrainean de forţele ruse.

În septembrie trecut, Rusia a anexat patru regiuni ucrainene parţial ocupate – Lugansk, Doneţk (est), Zaporojie şi Herson (sud), pe lângă peninsula Crimeea anexată în 2014.

Rusia a declanşat o invazie la 24 februarie 2022 în Ucraina, pe care o numeşte ‘operaţiune militară specială’, denunţată de Kiev şi Occident drept cea mai sângeroasă agresiune neprovocată şi nelegitimă după cel de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata