Mesajul lui Djokovic la Roland-Garros a stârnit furia unui ucrainean: „Asta e politică sau sport?”
Ucraineanul Alexandr Dolgopolov şi-a încheiat cariera la Roma în 2018 cu o înfrângere în turul I în faţa lui Novak Djokovic. Marţi, el a reacţionat la polemica stârnită de sârb după victoria sa de luni, în turul 1 la Roland Garros, cu privire la situaţia din Kosovo („Kosovo este inima Serbiei. Stop violenţei”).
„Asta e politică sau sport?”, a comentat Dolgopolov pe Twitter. Departe de circuit, implicat încă de la începutul invaziei ruseşti în Ucraina, câştigător a trei turnee în circuitul ATP, Dolgopolov s-a înrolat pentru a-şi apăra oraşul natal, Kiev.
Hotărât să facă faţă consecinţelor acţiunilor sale, Novak Djokovic a spus după meci: „Este un subiect foarte sensibil. În calitate de sârb, sunt foarte mişcat de ceea ce se întâmplă în Kosovo şi de modul în care oamenii noştri au fost practic forţaţi să părăsească municipalităţile noastre (…). Ca fiu al unui om născut în Kosovo, simt o responsabilitate suplimentară de a oferi sprijinul meu poporului nostru şi întregii Serbii.”
Amélie Mauresmo, directoarea turneului, a fost invitata emisiunii „Court du soir” de la France Télévisions, pe Twich, şi a declarat, în comentarii preluate de France Info: „Obiectivul, având în vedere situaţia actuală din Ucraina, a fost de a le cere jucătorilor să fie neutri. În acest moment, aşteptăm să vedem chiar şi o traducere exactă, pentru că ne-au venit mai multe versiuni. Vom arunca o privire. Şi vom vorbi cu el pentru a afla ce a vrut să spună cu adevărat. Nu ne grăbim. Vom analiza toate lucrurile”.