Un articol de Iulian Chifu pe blogurile Adevărul

Alegerile generale din 11 iulie par a fi cronica unor rezultate anunţate. Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor este în pierdere vizibilă de viteză şi pare să fi adoptat o strategie de conservare, mai degrabă decât una victorioasă.

Părând că sunt convinşi că vor pierde alegerile şi încearcă doar să nu le piardă la diferenţă foarte mare şi să găsească un vinovat, un ţap ispăşitor, dacă se poate, care să nu fie Igor Dodon şi opţiunile sale catastrofale pentru strategia de campanie a propriului partid începând de la alianţa cu comuniştii şi cedarea unei treimi din locurile pe liste. Pe de altă parte, există variante teoretice puţin probabile care ar schimba logica şi evidenţa trendului actualelor alegeri. Totul depinde de mobilizarea la urne şi de angajamentul populaţiei faţă de aceste alegeri generale.

Mobilizarea secvenţială la urne şi probabilitatea alterării rezultatului anticipat.

Unul dintre elementele esenţiale de mobilizare sau demobilizare, când e un meci în doi, este de a-l face să creadă pe adversar că a câştigat deja. De a demobiliza electoratul său şi aparatul de partid şi electoral, de a-l face să se lase pe tânjală, să stea pe o ureche şi să nu meargă la vot cu mic, cu mare. Să nu-şi atingă potenţialul.

Pentru că un electorat mobilizat înseamnă o prezenţă mare la vot, rezultatele scontate de sondaje, legitimitatea majoră a rezultatelor şi forţa politică a celui care a câştigat. Din contra, demobilizarea şi prezenţa slabă pot crea spaţiul de manifestare al unor diferenţe regionale sau zonale de mobilizare, deci mult mai puţini oameni care votează în general, fapt ce poate altera rezultatele sondajului iniţial şi dau avantaje celor care au capacitatea mai mare de mobilizare. Pentru că numărul de voturi este despre imagine, despre numărare, despre strategii, dar în primul rând despre mobilizare la urne. Este cheia oricăror alegeri. Şi iată cum funcţionează: dacă într-o localitate sau o regiune, dominată de un anumit partid, mobilizarea este sensibil majorată, atunci reprezentarea acelui partid este mai relevantă la vot. Altfel spus, mobilizarea secvenţială şi neproporţională, asimetrică favorizează partidele cu capacitate de mobilizare mai mari.

Şi da, alegerile nu s-au consumat deja, deşi ştim că toate sondajele serioase indică doar două partide în Parlament, cu partidul pro-prezidenţial PAS al Maiei Sandu câştigător cu peste 10% în faţa BECS. Asta la o repartiţie reală, egală, proporţională şi la o prezenţă/mobilizare unanimă şi serioasă la urne. Dacă prezenţa la vot este mai redusă, sau mult mai redusă, înseamnă că creşte posibilitatea ca un partid local sau regional să mobilizeze mai mulţi votanţi decât reiese din rezultatul său naţional, şi atunci, proporţional, având în vedere relativitatea raportului, e posibil ca şi alte partide să intre în Parlament şi atunci redistribuirea nu se mai face proporţional, în doi, şi poate afecta majoritatea PAS.

Aritmetica infailibilă a electoratului neevaluat electoral

Apoi, PAS mizează pe voturile din dispora pe care BECS încearcă să le conteste, să le diminueze relevanţa şi numărul. Prin război informaţional, prin numărul mai redus al secţiilor de votare, prin blocarea înfiinţării secţiilor peste hotare din lipsa reprezentanţilor săi. Mai utilizează şi Comisia Electorală Centrală pe care o controlează, şi guvernul, care este în egală măsură al lui Dodon, oricât ar încerca Aurel Ciocoi să mai facă câte ceva. Aşa CEC a blocat creşterea numărului de secţii în diaspora, iar Guvernul nu a alocat o diferenţă de 22 mln lei moldoveneşti pentru alegeri. Şi BECS are propriile probleme legate de mobilizarea cetăţenilor din regiunea separatistă nistreană şi a celor din Federaţia Rusă.

Aritmetica arată astfel: dacă la nivel naţional se aşteaptă un milion de votanţi, diaspora a venit la prezidenţiale cu 260.000. Regiunea nistreană 30.000 de voturi. Acum nu avem prezidenţiale, e vară şi lumea e în concedii. Unii chiar acasă, în Republica Moldova, unde merg la vot, iar voturile se pot regăsi în zestrea numărată chiar în ţară. Alţii nu mai vin la secţii, e cald, costă bani, sau sunt la mare sau la munte în vacanţă. Potenţialul este de 220-360 mii voturi, dar realist ar trebui să ne aşteptăm la mai puţin.

În regiunea separatistă nistreană, am avut 30.000 de voturi, adică circa 2% din voturile finale. Ar putea veni la urne 50-60 mii(chiar dacă asta înseamnă o mobilizare puternică, bani, 3,5-4% din electorat votând Dodon şi Şor, adică circa jumătate dintre locuitorii rămaşi în regiune care să voteze). Dar şi pentru ei e vară, şi pentru ei sunt concedii. Nu la fel de simplu de mobilizat. Această realitate face ca şi varianta desconsiderării diasporei şi creşterii la maximum a prezenţei separatiste să fie inacceptabilă statistic şi faptic. Mai adăugăm votanţii din Rusia, foarte răsfiraţi şi la fel de ilegali, în cea mai mare parte, probabil la fel de greu de mobilizat. Dar şi de aici pot ieşi surprizele.

Admiţând varianta optimă a voturilor pentru BECS şi Şor în Rusia şi zona separatistă, asta înseamnă o calibrare mult prea atentă a modului de votare şi competiţia directă între cele două partide, BECS şi Şor, pentru voturile electoratului din Rusia şi stânga Nistrului, fapt care vine şi în condiţiile lipsei de înţelegere a publicului din cauza greutăţilor de comunicare serioasă şi credibilă. Deci nu poate fi corect calibrată sarcina votului, iar Şor nu va trece, credem noi, pragul. La fel şi Usatâi, deja aflat în alianţă, deci cu un prag de 7%. Neprezentarea la vot şi lipsa opţiunilor anunţate la sondaje nu acoperă forţa de vot.

Mobilizarea dă unica certitudine la vot

Aşa încât, dacă nu se întâmplă un miracol, situaţia e cea din sondaje, adică două partide situate la o diferenţă substanţială. În varianta limită, cu probabilitate redusă, există posibilitatea teoretică a pierderii majorităţii de către PAS pentru că intră alte două partide în Parlament. Probabilitatea este, însă, infimă, şi pe o linie incredibilă şi improbabilă, cu o posibilitate minusculă.

Mobilizarea la vot dă certitudinea încheierii afacerii. BECS nu mai poate mobiliza, din lipsa audienţei sau din cauza cedării unor voturi către Şor. Polarizarea încheie jocul şi aşează jucătorii principali în termenii anunţaţi, cu o diferenţă de 10% în cazul unei diaspore prezente la urne. Pe de altă parte, intrarea în Parlament a lui Şor şi Usatâi poate aduce, teoretic, situaţia incapacităţii PAS de a forma majoritatea singur.

Nu credem în minuni, ci în ştiinţă, exerciţii, evaluări anterioare, sondaje de opinie şi instrumentarul calitativ de studiere a unui răspuns sociologic. Aşa şi aici, o minune ar fi însemnat retragerea principalilor competitori ai ambelor partide din cursă. Nu s-a întâmplat nimic. Sunt voturi pierdute, sunt mult peste 10%, poate chiar 20% voturi de redistribuit, iar acest lucru transformă raportul de forţe de la această oră într-unul egal cu cel prognozat de sondajele serioase. Dar dacă, cu o probabilitate infimă, mai intră şi alţi jucători în Parlament?

Republica Moldova are o şansă unică a unei majorităţi pro-europene votând partidul pro-prezidenţial PAS. O majoritate care poate face reforme, poate aduce bani şi relansare economică post-pandemică, poate aduce credibilitate. Aici e miza majoră a actualelor alegeri, a pierderii ambiguităţii generale. A avea o putere unică şi capabilă de reformare a Republicii Moldova. Maia Sandu şi PAS pot să facă acest pas.