NATO a startat la începutul săptămânii exercițiul său anual de descurajare nucleară, cunoscut sub numele de „Steadfast Noon”, o activitate de antrenament planificată cu mult timp înainte, care are loc în fiecare an și nu este legată de evenimentele geopolitice curente. Exercițiul, desfășurat în principal pe baza aeriană Volkel din Țările de Jos, reprezintă o componentă-cheie a strategiei de menținere a pregătirii și transparenței în privința posturii nucleare a Alianței.
Pe 10 octombrie 2025, secretarului general al NATO, Mark Rutte, a făcut anunțulprivind exercițiul anual de descurajare nucleară al Alianței – „Steadfast Noon”.
„Vom vedea aeronave – precum impresionantul F-35A olandez din spatele meu – participând la exercițiu, alături de aeronave din întreaga Alianță. Este important să spunem că acest exercițiu are loc anual. Este un antrenament desfășurat în fiecare an, o activitate obișnuită, iar noi trebuie să o facem, pentru că ne ajută să ne asigurăm că forța noastră de descurajare nucleară rămâne cât mai credibilă, sigură, protejată și eficientă posibil”, a declarat el de la baza aeriană Volkel, într-un video înregistrat încă pe 18 septembrie curent.
Potrivit oficialului, exercițiul transmite, de asemenea, un semnal clar oricărui potențial adversar că „vom și putem proteja și apăra toți Aliații împotriva oricăror amenințări. Vreau cu adevărat să le transmit tuturor participanților mult succes în cadrul exercițiului! E minunat că faceți acest lucru. Este foarte important”.
Exercițiul nu implică arme nucleare reale
„Steadfast Noon” are scopul de a testa și îmbunătăți procedurile de cooperare între forțele aeriene aliate în scenarii legate de descurajarea nucleară, dar nu implică arme nucleare reale, ci aproximativ 70 de aeronave din 14 țări aliate, incluzând un mix de aparate convenționale și cu dublă capacitate. Printre mijloacele de sprijin se numără: aeronave de supraveghere, realimentare în aer și comandă și control.
Pe lângă baza principală din Olanda, activități de sprijin vor avea loc și la Kleine-Brogel (Belgia), Lakenheath (Marea Britanie) și Skrydstrup (Danemarca).
Colonelul american Daniel Bunch, șef al operațiunilor nucleare la Cartierul General al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE), a declarat că organizarea și desfășurarea unui exercițiu ca „Steadfast Noon” reprezintă un efort aliat complex: „În total, avem în jur de 2.000 de persoane implicate direct în susținerea acestui exercițiu”, a spus el.
Jim Stokes, directorul politicii nucleare al NATO, a explicat că exercițiul are rolul de a promova transparența: „Este vorba despre promovarea transparenței atunci când și unde este potrivit, astfel încât populațiile aliate și lumea întreagă să înțeleagă bine ceea ce facem.”
Planificatorii NATO mai afirmă că nu sunt îngrijorați de o posibilă activitate a dronelor în timpul exerciţiului, în contextul recentelor incidente cu apariţia unora neidentificate în mai multe ţări europene. Fiecare ediție a exercițiului este găzduită prin rotație de câte un stat membru NATO.
De ce este important?
Menține pregătirea forțelor aliate. Este un antrenament anual care verifică procedurile, coordonarea și interoperabilitatea între țările membre în contextul unei eventuale operațiuni nucleare. Se exersează transportul, manipularea și protejarea armelor nucleare în condiții de siguranță, folosind replici de antrenament.
Consolidează credibilitatea descurajării nucleare. Descurajarea funcționează doar dacă potențialii adversari cred că NATO poate și este pregătită să reacționeze. Exercițiile de tip Steadfast Noon arată că forțele nucleare aliate sunt operaționale și sigure. Deși implică arme nucleare doar la nivel de simulare, exercițiul este anunțat public pentru a evita neînțelegeri sau escaladări inutile. NATO insistă asupra faptului că nu sunt folosite arme reale, tocmai pentru a sublinia caracterul defensiv și de rutină al activității.
Coordonarea țărilor cu partajare nucleară și mesaj strategic pentru adversari. Țări care nu dețin arme nucleare – precum Germania, Belgia, Olanda sau Italia – participă prin misiuni de antrenament, în baza acordurilor de nuclear sharing, consolidând astfel solidaritatea între aliați.