Nimic uman. Dezumanizarea inamicului ca manifestare a războiului hibrid
Autor: Yevhen Mahda
Concentrarea trupelor rusești lângă granița cu Ucraina, care a început în martie 2021, a fost însoțită de ceea ce pare a fi o operațiune psihologică de dezumanizare a inamicului prin dezinformare. Deși tensiunile s-au redus ca urmare a unor evenimente la nivel internațional, această tehnică merită o analiză detaliată.
La începutul războiului (neconvențional) nedeclarat din Donbass, în primăvara anului 2014, a fost lansat și procesul de dezumanizare a inamicului. În vreme ce acțiunile Federației Ruse și ale marionetelor sale au fost pregătite sistematic (vezi detaliile mai jos), reacțiile Ucrainei au fost determinate de situație. Soldații ucraineni și membrii batalioanelor de voluntari au început să fie numiți Ukropy (analogie cu planta-mărar), iar membrii grupurilor armate ilegale pro-rusești „Colorados” (după culoarea panglicii Sfântului Gheorghe și făcând o analogie cu dăunătorii gândaci). Totuși, dezumanizarea în masă a inamicului în vremurile moderne nu pare să aibă efect fără „exemple” specifice menite să genereze sentimente puternice în rândul populației.
La începutul lui aprilie 2021, presa rusească și cea din regiunea pro-rusă Donbass vuia despre moartea unui băiețel de 5 ani, Vladislav Shikhov, din satul Oleksandrivske, în urma exploziei unei grenade care ar fi fost lansată de o dronă ucraineană. Chiar bunica băiatului a apărut la canalul de televiziune Rusia 1. Ea nu a spus nimic, însă, despre dispozitivul letal, povestind doar despre circumstanțele morții băiatului. În urma unui sondaj telefonic, Misiunea Speciala OSCE de Monitorizare în Ucraina a concluzionat că băiatul fusese victima unui dispozitiv explozibil neidentificat, pe care îl găsise în propria curte.
Cu toate acestea, versiunea distorsionată a poveștii a continuat să fie vehiculată. La vremea aceea, forțele armate ucrainene nu aveau drone capabile să execute un astfel de atac, dar asta nu l-a oprit pe președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Veaceslav Volodin, să ceară excluderea Ucrainei din Consiliul Europei.
Dezumanizarea inamicului este o tehnică utilizată de multă vreme în situații de conflict. Astfel de tactici s-au folosit de nenumărate ori și în cele două războaie mondiale. Germania nazistă s-a concentrat pe promovarea ideii superiorității de rasă a Arienilor (Germani) asupra slavilor și evreilor. Propaganda sovietică a pus accentul pe inamicul națiunii: în vara lui 1942, de exemplu, un bine-cunoscut poet Sovietic care era și corespondent război, Konstantin Simonov, a scris o poezie intitulată „Ucide-l” (Ucide un neamț!), care a fost publicată peste tot în Uniunea Sovietică și a fost folosită pentru a întreține spiritul de luptă al soldaților. Mai târziu, publicistul Ilya Ehrenburg a scris un articol intitulat în mod similar „Ucide!”
În vremurile moderne, guvernul rus se bazează în continuare pe activitatea corespondenților de război, dar rolul acestora e acum un pic diferit. Alexander Kots, Semyon Pegov, Yuri Kotenok și Daria Aslamova nu asigură doar relatări de la conflicte armate în care Rusia e implicată direct sau indirect, ci participă efectiv la operațiuni cu caracter psihologic. Au fost prezenți în Georgia în 2008, au acoperit evenimentele din Crimeea și Ucraina încă din primăvara lui 2014 și au relatat, de asemenea, din Siria. Experții îi consideră agenți de influență ai Directoratului Principal de Informații al Statului Major al Federației Ruse. Iar această influență nu trebuie ignorată. În aprilie 2021, pe fundalul escaladării situației de la granița dintre Rusia și Ucraina, Ministrul rus de externe, Sergei Lavrov, spunea: „avem toate informațiile privind situația din Donbass de la corespondenții noștri militari.”
Activitatea lui Graham Phillips, cetățean britanic care a lucrat în Donbass pentru canalele rusești de televiziune Zvezda și Russia Today, sunt și ele grăitoare în acest sens. Nu doar că a relatat într-o manieră favorabilă pentru Kremlin evoluția ostilităților din Donbass, dar a și avut un comportament provocator.
Să ne amintim și de un alt caz de dezumanizare a inamicului de către propagandiștii ruși. Este vorba despre „băiatul crucificat”, o poveste apărută peste tot la televizor despre un băiețel care ar fi fost executat demonstrativ de un militar ucrainian. Absurditatea acuzațiilor a ajuns, în timp, să ilustreze explicit cinismul propagandei rusești, dar, în iulie 2014, când ostilitățile din estul Ucrainei erau în plină desfășurare, cei care au creat povestea ar fi putut să obțină efectul scontat.
La fel de interesantă este și situația femeii care a fost vehiculul acestei informații false în 2014. În aprilie 2021, Halina Pyshnyak, soția unui fost ofițer din cadrul forțelor speciale de poliție Berkut, a dat un interviu la Dozhd TV. E important faptul că acest caz a fost prezentat ca „informații false despre războiul din Donbass”, iar eroina însăși nu s-a bucurat de o atitudine pozitivă din partea celorlalți în provincia rusă. Este o situație care arată foarte clar faptul că atitudinea propagandiștilor față de „consumabilele” folosite pentru a împrăștia știri false este una disprețuitoare.
Deși dezumanizarea poate fi privită ca o armă a războiului modern, ar fi o greșeală să presupunem că astfel de operațiuni se desfășoară exclusiv în teatrele de război. Atât în 2014, cât și în 2021, vehicularea unor zvonuri absurde despre moartea unor băieți ca rezultat al crimelor de război a devenit un catalizator al mobilizării, atât pentru populația din teritoriile separatiste, cât și pentru opinia publică din Rusia. În primăvara lui 2021, acest lucru nu s-a întâmplat pentru că liderii ruși au hotărât să nu escaladeze și mai mult tensiunile, dar simplul fapt că se folosesc astfel de manevre este un semnal clar că se fac pregătiri pentru ostilități.
În toamna lui 2018, pe grupuri de pe rețelele sociale folosite de locuitori din Zarkapattia au fost vehiculate informații despre uciderea unui băiat ucrainean de către un grup de adolescenți etnici unguri. Cazul era ilustrat de o fotografie a unei mame copleșite de durere, care plângea lângă trupul neînsuflețit al unui băiat. Departamentul de poliție din regiunea Zakarpattia nu a confirmat că o astfel de crimă ar fi avut loc.
Trebuie subliniat faptul că Rusia nu încearcă să dezumanizeze inamicul doar în Ucraina. Ca urmare a desfășurării unui contingent NATO suplimentar în Țările Baltice, în spațiul public au început să apară informații cu privire la infracțiuni de natură sexuală. Acuzațiile erau îndreptate împotriva militarilor Bundeswehr, în încercarea de a folosi stereotipuri create în al Doilea Război Mondial. Folosirea unor elemente cu relevanță istorică în memoria colectivă este o marcă a propagandei rusești, dar Lituania și Germania au reușit imediat să demonteze fake-ul.
Având în vedere faptul că intensitatea evenimentelor politice nu e nicidecum în scădere, iar confruntarea dintre Rusia și UE generează manifestări din ce în ce mai diverse, aș vrea să mă concentrez asupra câtorva recomandări în ceea ce privește lupta împotriva dezumanizării:
- Dezumanizarea inamicului nu și-a pierdut din relevanță după cele două războaie mondiale; dimpotrivă, în zilele noastre este folosită și mult mai bine nuanțată;
- Principalele instrumente folosite în acest proces de dezumanizare sunt știrile false cu privire la crime comise împotriva copiilor de soldați inamici și chiar reprezentanți ai altor națiuni;
- Se folosesc conturi false și presa locală pentru a disemina informații false, dar, în cazul Rusiei, astfel de metode se folosesc și la nivel federal și devin elemente ale agendei naționale;
- Logica folosirii unor astfel de informații sugerează că ne putem aștepta și la mai mult în cazul campaniilor electorale sau în situații de criză politică;
- Dezumanizarea inamicului în războiul modern necesită un flux dens de informații, astfel încât cel care le primește să nu mai aibă capacitatea de a le analiza într-o manieră obiectivă;
- Este necesară contracararea dezumanizării prin demontarea știrilor false, folosind poziții oficiale și oferind prompt dovezi.
Sursa: https://www.veridica.ro