Nostalgia, în serviciul propagandei
Editorial de Victor Pelin
1. Izvoarele cenzurii și propagandei
În ajunul centenarului URSS, pentru vindecarea nostalgiei, contează evidenţierea nu doar a crimelor comise de imperiul sovietic, ci şi a instrumentarului utilizat pentru incitarea la ură şi justificarea celor mai oribile abuzuri împotriva unor segmente largi ale populaţiei. Unul dintre instrumnetele de bază în edificarea imperiului sovietic a fost impunerea cenzurii pentru a substitui informarea cetățenilor cu prelucrarea propagandistică a acestora. Despre importanţa plonjării cetățenilor în fluxurile propagandistice ne vorbeşte faptul că pe 9 noiembrie 1917, la doar două zile de la puciul bolşevic din 7 noiembrie, a fost semnat decretul cu privire la presă, prin care a fost impusă închiderea temporară a tuturor organelor de presă, care criticau sau se opuneau într-un fel sau altul puciului bolşevici. Este curios că în acel decret liderul bolşevic, Vladimir Lenin, nu vorbeşte despre revoluţia proletară, ci despre lovitura de stat organizată de bolşevici. Această remarcă este importantă pentru a sublinia că bolşevicii înţelegeau că într-o ţară înapoiată industrial cum era Rusia, unde clasa muncitoare reprezenta doar aproximativ 11% din populaţie, era absurd să se vorbească despre o revoluţie proletară, în termenii utilizaţi de teoria marxistă.
În pofida închiderii cu forţa a tuturor organelor de presă, altele decât cele bolşevice – câteva sute la număr, la alegerile pentru Adunarea constituanţă, din 25 noiembrie 1917, partidul bolşevic a obţinut doar 23,5% din mandatele de deputați. Este de remarcat că majoritatea absolută (~54%) au obţiunut-o alte partide socialiste (eserii, menşevicii, socialiştii ucraineni, etc.), care au fost ulterior nimicite, împreună cu membriei lor marcanți. Aceasta este cauza pentru care, cu forța armelor, bolșevicii au dizolvat Adunarea constituantă chiar în ziua convocării acesteia, pornind asfel războiul civil fratricid, care a durat 5 ani, nimicind peste 10 milioane de cetățeni. Războiul civil a cuprins teroarea roșie și așa-zisa prodazverstka, adică războiul împotriva țărănimii, care constituia mai mult de ¾ din populația Rusiei. După războiul civil au urmat, până în 1991, în total șase perioade tranzitorii, în care se găseau justificări pentru menținerea cenzurii.
Detaliile evidențiate mai sus sunt impotante pentru ca actualii nostalgici după puterea sovietică și defuncta URSS să înțeleagă de ce scriitorul Venedict Erofeev și-a alcătuit cu dedicație Mica leniniană, în baza citatelor din surse autentice. Acestă succintă compilare de citate din documente oficiale este de mare utilitate, pentru a înțelege metodele inumane utilizate de liderul bolșevic – cel mai uman dintre oameni, cum l-a numit Vladimir Maiakovski. Este de remarcat că recent, nepotul faimosului Veaceaslav Molotov, s-a dat cu părerea despre capacitatea liderului bolșevic de nu da o para chiară pe viața omenească, când venea vorba despre atingerea scopurilor sale.
Din exemplele menționate, nostalgicii ar trebui să desprindă principalul – interzicerea temporară a organelor de presă, aletele decât cele bolșevice și comuniste, a durat până la disoluția URSS, în 1991. Adică, de la constituire și până la disoluția URSS, sociateatea s-a aflat neîntrerut în mrejele cenzurii și propagandei.
2. Impactul actual al cenzurii și propagandei
Spălarea creierilor cetățenilor, prin intermediul propagandei, în condițiile unei cenzuri feroce, timp de aproximativ 70 de ani în URSS și 50 de ani în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), și-a lăsat amprenta adâncă asupra percepțiilor oamenilor. Până în prezent, peste 40% din cetățenii moldoveni sunt nostalgici după URSS. Asta deși în URSS au fost obligați să studieze marxism-leninismul, care se baza pe dialectica hegeliană, în special, pe formula: tot ce e real este rațional și tot ce e rațional este real. Această formulă are menirea să justifice orice proces istoric. Respectiv, concluzia de bază este că URSS, născută din puciul bolșevic, a existat atâta timp, cât a fost deservită de un sistem totalitar, bazat pe cenzură, propagandă și teroare. Atunci, când sistemul totalitar a devenit cu totul irațional, URSS s-a prăbușit. O consecință a concluziei menționate este că cei care mai au nostalgii după URSS defunctă sunt și ei iraționali, iar pentru asta trebuiesc compătimiți, consolați și îndrumați spre normalitatea rațională, în conformitate cu dialectica hegeliană.
Însă nu toți nostalgicii merită compasiune, fiindcă sunt și cei care recunosc că URSS nu a fost doar un imperiu ideologic, ci și un substituent al imperiului țarist, iar imperiul trebuie să dăinuiască într-un fel ssau altul. Această categorie de nostalgici deplâng colapsul imperiului sovietic, pledând pentru refacerea acestuia în orice formă. De exemplu, publicația Komsomolskaia Pravda, care are o filială în Republica Moldova, promovează de o manieră agresivă și xenofobă ideea renașterii imperialismului rusesc, în special, în contextul agresiunii militare împotriva Ucrainei. Zvâcnirile imperialiste se manifestă conform formulei – visurile nerealizate ale lui Putin impun refacerea imperiului. În acest scop, jurnaliștii de la Komsomolskaia pravda, nostalgici după metodele staliniste, sovietice, propun reafacerea GULAG-ului pentru ucraineni, dar și a detașamentelor speciale pentru, așa cum i s-a întâmplat unui șir de disidenți în perioada URSS. Să mai zică cineva că nostalgia e ceva inofensiv, de suflet…
Este de remarcat că în timp ce filiala centrală a Komsomolskia pravda se ocupă de propaganda urei și xenofobiee, filiala ei moldovenească luptă pentru libertatea de exprimare, împotriva cenzurii, aici, în Republica Moldova, acuzând guvernarea de la Chișinău că ar inventa pretexte false pentru combaterea fake-urilor și a propagandei rusești, pe fundalul știrilor despre eventuala invadare a Ucrainei de către Rusia. Ironia sorții este că doar la o săptămână după pledoaria în favoarea libertății de exprimare, Rusia a agresat militar Ucraina, adeverindu-se valabilitatea argumentelor guvernării în favoarea necesității limitării propagandei rusești. În astfel de circumstanțe, filiala moldovenească a Komsomolskaia pravda a preferat să renunțe tcit și timid la îndemnurile de a cenzura instituțiile media din Republica Moldova, care informau cetățenii despre pericolul agresiunii rusești, citându-i pe președintele Biden și premierul Johnson. Însă elanul anti-cenzură și pro- libertate de exprimare a filialei moldovenești a Komsomolskaia pravda a recidivat de o manieră ipocrită, pe fundaul dezmățului din țara de origine a publicației respective, unde sute de persoane și organizații sunt declarate agenți străini și lipsite de drepturi, alte sute sunt persecutate pentru afișarea cuvântului pace, iar unii cetățeni sunt condamnați la ani grei de pușcărie pentru dezacordul public față de război. Iată așa nostalgia pentru URSS, chipurile nevinovată, este convertită în instrument pentru refacerea imperiului cu o altă înfățișare.
3. Concluzii
Imperiul sovietic a fost unul totalitar, nimicind zeci de milioane de oameni, declarați dușmani ai poporului, pe diverse criterii. El l-a înlocuit pe cel țarist, care a fost o închisoare a popoarelor, potrivit liderului bolșevic. Actualmente, nostalgia după imperiu, în orice formă, se sublimează prin intermediul agresiunii militare, cu scopuri dezvăluite de mașina propagandistică – distrugerea Ucrainei și ucrainenilor, a limbii ucrainene. Propaganda războiului nu se opreșne la Ucraina, vizând Kazahstanul, Georgia, Moldova, Țările Baltice, etc. Așa cum ne-am convins asta s-ar face de dragul substituirii visurilor neîmplinite ale președintelui Vladimir Putin. Cu certitudine, nu merită ca cetățenii să aibă nostalgii după astfel de structuri imperiale.
Sursa: https://www.ipn.md