NOTĂ ANALITICĂ ADEPT Fenomenul dezinformării în Găgăuzia: Relațiile centru – regiune

0 74
  1. Relațiile dintre puterea centrală și cea regională

Relațiile dintre autoritățile centrale și cele regionale sunt reglementate de Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, care dezvoltă prevederile Articolului 111 Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia din Constituție.  Aceste relații sunt adesea supuse unor analize și dezbateri critice care se rezumă fie la lărgirea atribuțiilor Găgăuziei, fie la limitarea acestora. De fapt, este vorba despre un proces absolut normal, atâta timp cât aceste dezbateri sunt purtate de cetățenii Republici Moldova. Situația se schimbă radical, atunci când în astfel de dezbateri se implică factori politici externi, care se amestecă în treburile interne, încălcând unul dintre principiile de bază ale dreptului internațional, și creând prilejuri pentru atacuri propagandistice, așteptări nefondate de suport și dezinformare. Înainte de a exemplifica funcționarea acestui mecanism, este indicat să vedem cum apreciază înșiși locuitorii din Găgăuzia împuternicirile de care se bucură.

Majoritatea absolută a respondenților consideră gradul de autonomie al Găgăuziei este suficient și relativ suficient. Aproximativ 1/3 consideră că acest grad este suficient doar într-o anumită măsură, iar aproximativ 1/6 consideră că este insuficient. Evident, în astfel de circumstanțe, contează cum sunt realizate atribuțiile de care se bucură autonomia găgăuză, și cum sunt relațiile dintre autoritățile centrale și cel regionale.

Per ansamblu nu este întâmplător că peste 70% din numărul respondenților consideră că relațiile dintre autoritățile centrale și cele regionale sunt proaste sau mai degrabă proaste. Spațiul informațional din Găgăuzia a fost dominat de-a lungul anilor de media din Federația Rusă, iar politicienii din această țară, nu s-au sfiit să dea aprecieri relațiilor dintre puterea centrală și cea regională. Cele mai recente exemple, în acest sens, sunt declarațiile președintelui comitetului Dumei de stat, Leonid Sluțki, care s-a arătat “îngrijorat” că Chișinăul este angajat în „încălcarea latentă” a drepturilor poporului găgăuz sau vicepreședintele Dumei, Piotr Tolstoi, care face o delimitare între prietenia Rusiei cu poporul găgăuz, în contrast cu cel moldovenesc, constatând că de-a lungul anilor guvernele s-au schimbat, dar atitudinea față de Găgăuzia a rămas neschimbată. În acest context, pot fi aduse zeci de exemple, când politicieni de diferite ranguri se implică în procesele politice interne din Republica Moldova, în special, în alegerile de nivel național și regional, care  sunt reflectate de o manieră speculativă în media rusească,  contribuind la formarea stereotipurilor antagoniste, care sunt exploatate în scopuri propagandistice de sorginte geopolitică și electorală. În consecință, putem presupune că efectele acestui gen de imixtiune externă în relațiile dintre puterea centrală și cea regională sunt că majoritatea absolută a locuitorilor din Găgăuzia consideră că puterea centrală nu dorește să soluționeze problemele cu care se confruntă regiunea, căutând soluții în afară.

. Premisele creării stereotipurilor negative și exploatarea acestora   

Este adevărat că în relațiile dintre autoritățile centrale și cele regionale au existat și continuă să se manifeste anumite tensiuni, dar acestea au fost și sunt, cu anumite excepții, aplanate de o manieră constructivă, nefiind necesară imixtiunea din exterior. În acest context, merită menționat faptul că minoritatea etnică găgăuză a obținut autonomie teritorială abia după declararea independenței Republicii Moldova, în 1994. Până atunci comunitatea găgăuză, care reprezintă aproximativ 5% din populația Republicii Moldova, nu dispunea de autonomie și nici de posibilitatea de a studia limba maternă, ca premisă pentru dezvoltarea culturii naționale.

Tensiunile dintre comunitatea găgăuză și autoritățile centrale ale Republicii Moldova au apărut inițial în procesul de democratizare a societății de la sfârșitul anilor `80, începutul anilor `90 al secolului trecut. Punctul de pornire al neînțelegerilor a constat în reconfirmarea de către autoritățile centrale a suveranității Republicii Moldova, prevăzută în mod expres în articolul 76 al constituției URSS. Reconfirmarea suveranității a avut loc la distanță de aproximativ două săptămâni, după ce același lucru l-a făcut Federația Rusă și alte republici unionale.

Faptul menționat, alături de politicile îndreptate spre renașterea națională, în special politicile lingvistice de armonizare a circulației și utilizării limbilor vorbite, a servit drept pretext pentru proclamarea unilaterală, la 19 august 1990, a independenței Găgăuziei de Republica Moldova,  încălcând articolul 78 al constituției URSS, care prevedea că teritoriul unei republici unionale nu poate fi schimbat fără acordul acesteia. Respectiv, faza acută a conflictului constituțional dintre autoritățile centrale și cele regionale a durat până în 1994, când în bază noii Constituții, Găgăuziei i s-a oferit un statut juridic special de autonomie teritorială în cadrul statului unitar Republica Moldova. În acest mod populației găgăuze i s-a oferit posibilitatea de a beneficia de oportunitatea renașterii naționale. Evident, au urmat și alte conflicte între puterea centrală și cea regională, dar de o intensitate mult mai scăzută, legate de acțiuni și interpretări diferite a competențelor autorităților regionale în raport cu cele centrale, delimitarea acestora.

După adoptarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, primul conflict de proporții dintre autoritățile regionale și cele centrale a izbucnit în 2002, când Republica Moldova era condusă de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), pentru care  a propos au votat peste 80% din alegători din Găgăuzia, din perspectiva promisiunii aderării Republicii Moldova la Uniunea Rusia – Belarus. Esența conflictului a constat în faptul că guvernatorul Găgăuziei a fost învinuit de promovarea unei politici în raport cu Transnistria independente de cea a puterii centrale. În consecință, majoritatea comunistă din Adunarea Populară a Găgăuziei, susținută de majoritatea parlamentară a PCRM, a invocat presupuse risipe de fonduri bugetare şi ajutor umanitar din partea Comitetului executiv condus de guvernator. Respectiv a fost organizat un referendum de demitere a guvernatorului, care a fost boicotat, dar care a forțat demisia celui din urmă. Scandalul menționat a scos în evidență interpretarea diferită a delimitării puterii centrale și celei regionale.

Pentru a remedia situația, autoritățile centrale au recurs la completarea prevederilor constituționale referitoare la statutul juridic special al Găgăuziei cu formulări din legea respectivă, în mod special referitoare la faptul că bugetul Găgăuziei se formează în conformitate cu normele stabilite în legea ce reglementează statutul special al Găgăuziei, legea care poate fi modificată cu o majoritate calificată de 3/5 din voturile deputaților în Parlament. Conflictul în cauză a avut efectul înaintării unui program de guvernare a regiunii ce depășea prevederile statutului juridic al regiunii, prevăzând: revizuirea competențelor Găgăuziei; activitate economică externă independentă de puterea centrală; instituirea unui post vamal la frontiera cu Ucraina, controlat de Găgăuzia, etc. Acest conflict dintre autoritățile centrale și cele regionale s-a consumat odată cu schimbarea guvernării la nivel central, în 2009.

La fel, merită menționat și conflictul care a izbucnit în 2013, când autoritățile regionale din Găgăuzia s-au opus parafării de către Republica Moldova a acordului de asociere cu Uniunea Europeană, organizând un referendum, la 2 februarie 2014, ce nu ține de competențele regiunii și care a fost finanțat din surse private cu proveniență din Federația Rusă. Întrebările din cadrul referendumului se refereau de la independența amânată a Găgăuziei, până la eventuala pierdere a independenței Republicii Moldova, precum și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală (Rusia-Belarus-Kazahstan), în contrast cu decizia autoritățile centrale de asociere cu Uniunea Europeană. Acțiunea menționată a autorităților regionale a fost interpretată de cele centrale drept o pretenție de impunerea a veto-ului și a decide în privința integrării regionale a țării. Finalmente, acest conflict a fost aplanat prin instituirea unui grup de lucru permanent din membri al Adunării Populare a Găgăuziei și a Parlamentului Republicii Moldova, având sarcina să dezbată pe marginea problemelor existente între autoritățile regionale și cele centrale, căutând soluții acceptabile.

  1. Soluțiile guvernării pentru limitarea imixtiunii din exterior și dezinformării

Pentru a limita imixtiunea din exterior în relațiile dintre puterea centrală și cea regională, în special în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, autoritățile Republicii Moldova au interzis intrarea pe teritoriul țării a unor înalți demnitari ruși, care și-au declarat intenția de a participa sau monitoriza alegerile pentru funcția de guvernator al Găgăuziei și au denunțat acordurile cu Teleradiocompania MIR, care difuza pe teritoriul Republicii Moldova, pentru dezinformarea populației prin omiterea reflectării unor subiecte de interes public sporit.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata