Primele imagini transmise de satelitul de observație Mikroglob-1, lansat de Polonia în această vară, surprind șantierul naval din Dalian, unde ar fi în construcție al patrulea portavion al Chinei, și ceea ce, „cel mai probabil” sunt compartimente pentru reactoarele sale nucleare, potrivit producătorilor satelitului.

Fotografiile au fost publicate de compania aerospațială poloneză Creotech Instruments, care susține că sistemul oferă Varșoviei o nouă capacitate strategică de supraveghere din orbită, relatează TVP World.

 „Un obiect deosebit de interesant”

Una dintre imaginile de înaltă rezoluție prezintă zona portuară din orașul Dalian, din nord-estul Chinei. Potrivit companiei, în șantier poate fi observat „un obiect deosebit de interesant”, respectiv viitorul portavion chinez aflat în construcție.

Reprezentanții Creotech afirmă că „cel mai probabil”, portavionul „va fi echipat cu două reactoare nucleare, ale căror compartimente, încă neacoperite de punte, sunt clar vizibile în imagine”.

Compania a transmis, odată cu publicarea fotografiilor pe platforma X, că „Polonia are acum propriii ochi pe orbită”, subliniind că programul Mikroglob contribuie la consolidarea capacităților naționale de observare prin satelit, a expertizei tehnologice locale și a securității statului.

Directorul executiv al companiei, Grzegorz Brona, a descris imaginile drept „un reper important” pentru programul spațial polonez.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version