Businessul din Rusia se confruntă cu scăderea veniturilor, iar economia „nu doar încetinește, ci deja este în declin”, ceea ce duce la neplata creditelor și pune presiune pe sistemul bancar. Declarația a fost făcută la un forum de risc de către Mihail Matovnikov, director executiv senior al Sberbank, relatează Reuters.

Potrivit acestuia, principalele provocări pentru economie sunt lipsa cererii externe pentru produsele multor sectoare și perioada îndelungată de dobânzi ridicate, menținute de Banca Centrală a Rusiei pentru a tempera inflația.

Ca urmare, în 2025 creșterea PIB-ului Rusiei a încetinit de patru ori, până la 1%, iar la începutul anului 2026 economia a intrat pe minus — cu o contracție de 1,8% în perioada ianuarie–februarie.

Veniturile nominale au scăzut în cazul multor companii, însă, pe fondul deficitului de forță de muncă, acestea sunt nevoite să majoreze salariile. În același timp, costurile pentru deservirea datoriilor s-au dublat, a precizat Matovnikov.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version