O explozie produsă de o bombă într-un oraș militar din Extremul Orient al Rusiei a ucis un ofițer rus de armată, însă deflagrația și-ar fi greșit, aparent, ținta scrie The Guardian.
Surse la curent cu incidentul spun că că bomba a explodat marți, în jurul orei locale 9:00, într-un bloc rezidențial din Knyaze-Volkonskoye-1, unde locuiește generalul-maior Azatbek Omurbekov.
Cunoscut drept „Măcelarul din Bucha”, acesta a comandat trupele rusești în timpul ocupației orașului ucrainean, în prima parte a invaziei ruse.
Două surse au precizat că bomba a fost plasată într-o cutie poștală, între primul și al doilea etaj al imobilului, iar atentatorul a instalat în perimetru o cameră video, pentru a supraveghea tranzitul locatarilor.
În cele din urmă, atentatorul a vizat însă intrarea greșită: deflagrația l-a ucis pe un subordonat al Omurbekov, în vreme ce generalul nu a fost rănit.
The Guardian amintește că UE a impus sancțiuni lui Omurbekov pentru rolul său în masacrul din orașul ucrainean, unde trupele ruse sunt acuzate de uciderea a peste 400 de civili.

