Opinie! Ucraina va învinge: Noua Europă sfidează Rusia
Ce înseamnă că Ucraina şi Moldova au fost primite în cercul candidatelor la aderare? E doar un gest simbolic, privind ambele ţări? Sau şi un pumn în figura hidoasă a regimului Putin?
E, mai degrabă, un gest simbolic decât orice altceva. Unul preţios, de solidaritate cu o Ucraină extrem de chinuită de invazie, ocupaţie, bombardamente criminale şi alarmante cuceriri ruseşti în est, şi cu o Moldovă înspăimântată şi ea, rău, de acest război parcă fără ieşire. În orice caz, nu e o integrare veritabilă, ci doar începutul teoretic al procesului ei în principiu lung şi complicat, însoţit de recunoaşterea că Ucraina şi Moldova chiar fac parte din familia europeană.
În răstimp însă, e nevoie de fapte mai degrabă decât de vorbe, de recuceriri militare, decât de gesturi simbolice, în condiţiile în care se dau lupte extrem de grele în estul Ucrainei. Unii vehiculează, spre bucuria propagandei ruse, zvonuri de ”trădare”, legate de cuceririle ruseşti din Donbas.
Situaţia militară în prag de punct de cotitură
”Rusia”, scria la 23 iunie Institutul pentru Studiul Războiului, ISW, thinktank-ul american, reluat de Kiev Independent, ”a obţinut câştiguri teritoriale substanţiale în zona Severodoneţk-Lisiciansk în ultimele zile”. Spre a îndulci hapul amar, ISW adăuga că, ”indiferent dacă va cădea zona Severodoneţk-Lisiciansk, se prevede o încetinire a ofensivei ruse în săptămânile următoare”, dat fiind succesul repurtat de ucraineni în frânarea asaltului şi reducerea substanţială a forţelor ruse.
Realitatea e că Moscova aruncă în luptă tot ce are şi aproape şi ce n-are. Rachete, mercenari, orice. Că şi-a redus masiv oştirea, suferind în câteva luni pierderi mai grele, poate, decât SUA în toţi anii războiului american din Vietnam şi Indochina, îi pasă Kremlinului prea puţin. Putin joacă va banque, pe totul sau nimic. Şi nu se va da în lături, dacă nu e oprit la timp, să dea ordine scelerate, care să distrugă integral nu doar propria armată, ci, la pachet, şi tot poporul rus.
În fond nici Hitler, care invadase Polonia cum a cotropit Putin Ucraina, nu s-a dat în lături, în finalul domniei sale, să emită ordine de o ticăloşie greu imaginabilă, menite să distrugă un popor german în numele căruia comisese cele mai abominabile crime din istorie, dar pe care, în pragul înfrângerii, tiranul neamţ ajunsese să-l considere nevrednic să supravieţuiască înfrângerii în faţa democraţiilor.
Ucraina e net mai grijulie cu militarii proprii. Preferă să-i retragă, decât să repurteze succese simbolice sacrificându-i. Aşa cum a acţionat şi Marea Britanie în 1940.
Pe termen mediu şi lung, tactica Ucrainei va avea succes. Acesta e un război lung. Şi greu. Cumplit de greu. Va fi câştigat, spre a-l parafraza pe Churchill, cu sudoare, sânge, lacrimi, ca al Doilea Război Mondial. Şi ca Primul. Sau şi mai greu. Şi cu răbdare se va învinge. Cu arme avansate. Dacă, dincolo de gesturi mai degrabă simbolice, precum primirea Moldovei şi Ucrainei în cercul statelor candidate la aderarea la UE, Vestul va refuza să se mai lase călcat în picioare şi va trece, în fine, la acţiune. Şi va trimite, în fine, rapid şi în suficientă cantitate, armele necesare victoriei.
Abia în acest caz războiul din Ucraina va putea fi cotat ca fiind în pragul unei cotituri istorice iar Rusia, în ciuda câştigurilor ei teritoriale din Lugansk, se va afla, inexorabil, pe tobogan.
Acceptarea candidaturilor ar putea semnaliza intrarea în scenă a Noii Europe
Nu ajunge, prin urmare, în acest context, că Uniunea Europeană a sărit peste propria ei angoasă şi umbră pacifistă, ca şi peste obiceiul ei de a se închina Moscovei, şi a primit două ţări chinuite de conflictele teritoriale îngheţate şi fierbinţi provocate de colonialismul şi imperialismul rusesc.
Dar nici de colo nu e. Decizia includerii Ucrainei şi Moldovei în cercul statelor candidate la aderare, orice ar însemna concret acest semn de solidaritate cu ţări cotropite şi mărunţite de ruşi, e clar un gest de rezistenţă şi de sfidare la adresa Moscovei. E un pumn în figura Kremlinului, ale cărui ieşiri de isterie agresivă au început şi au continuat să se manifeste mai întâi în 1991, apoi în 2008 şi 2014 şi plenar în 2022, în Moldova, Georgia şi Ucraina, în reacţie la deciziile fostelor republici sovietice de a o lua spre Vest şi de a îmbrăţişa valorile lui.
Ca şi în ecou la eforturile apusene de a împăca Rusia prin appeasement şi concesii stupide în serie. Şi e un strigăt de luptă pentru schimbarea europeană internă, un fel de acţionare simbolică a manetei de la împăciuitorism putinofil şi tiranofil, la apărarea propriei identităţi morale şi politice, democratice.
Abia după ce această îmbărbătare şi întoarcere interioară cu faţa spre libertate şi statul de drept se vor fi produs realiter şi vor fi fost recunoscute ca ireversibile, nu doar durabile, inclusiv în România şi Bulgaria, se vor ameliora radical lucrurile şi în Balcanii de Vest, astfel încât ţările din regiune să poată fi chemate din toată inima să adere la valorile şi la structurile europene. Şi să nu mai fie ispitite, ca Serbia cleptocrată, să imite defecta democraţie românească şi să admire criminala tiranie rusă, ori să-şi bată joc, ca Albania, de nevoia combaterii corupţiei. Sau să ia în derâdere, ca Grecia, iar mai nou Bulgaria, din naţionalism de epocă de piatră, aspiraţiile europene legitime ale unei ţări ca Macedonia de Nord.
Se va desăvârşi această mirifică metamorfoză europeană? Se va trezi şi va reîntineri Bătrânul Continent? Se va da el de trei ori peste cap? Îşi va regăsi el vigoarea şi demnitatea după decenii de căciuliri în faţa Rusiei? Doar de europeni depinde şi de dorinţa lor de a nu se lăsa înrobiţi.
Sursa: Adevarul.ro