Premierul ungar Viktor Orban susține că războiul din Ucraina este deja pierdut pentru Kiev și câștigat de Rusia, iar singura necunoscută rămâne momentul și condițiile în care Occidentul va recunoaște acest fapt. El avertizează că Europa a ratat șansa de a negocia direct cu Vladimir Putin și riscă acum să fie exclusă din discuțiile între liderul rus și Donald Trump.
Preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, vor aborda la summitul lor care va avea loc vineri în Alaska nu doar războiul din Ucraina, ci şi chestiuni economice mondiale de interes major, printre alte subiecte, a declarat marţi premierul ungar Vikor Orban, potrivit agenţiilor Reuters şi MTI, preluate de Agerpres.
Într-un interviu acordat unui canal de YouTube denumit „Patriota”, Orban a subliniat că o întrebare care se pune în prezent este dacă în urma conflictelor actuale va rezulta o economie mondială unificată, împreună cu un sistem de cooperare bazat pe un nou echilibru, sau o economie mondială împărţită în blocuri.
Premierul ungar consideră că lumea „nu este prea tolerantă” faţă de situaţia din prezent în care SUA şi Europa „s-au înrădăcinat singure într-un război în timp ce toate celelalte probleme ale lumii au rămas într-un plan secundar”, iar preşedintele Trump încearcă să schimbe această situaţie şi să rezolve una câte una problemele nesoluţionate.
Detalii, AICI