Putem afirma cu încredere că Vladimir Putin a construit de fapt în Rusia un stat care ar fi fost pe placul puciștilor – nu întâmplător, anume acest stat i-a condus pe ultimul drum pe fiecare dintre ei într-un mod solemn și plin de compasiune, scrie Vitalii Portnikov pe grani.ru.
La 30 de ani de la puciul din 1991 de la Moscova, martorii acelui eveniment încă încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat de fapt, care a fost adevăratul rol al lui Mihail Gorbaciov, care, așa cum era de așteptat, a acuzat organizatorii Comitetului de stat pentru stare excepțională de destrămarea Uniunii Sovietice, de ce structurile de forță unionale au ajuns la un asemenea nivel de degradare, compromițând lovitura de stat chiar în primele ore, care au fost intențiile reale ale organizatorilor puciului etc. La toate aceste întrebări pot răspunde istoricii, însă doar atunci când vor fi deschise arhivele serviciilor speciale, ceea ce în Rusia ar putea însemna „niciodată”.
Noi, însă, ar fi bine să ne gândim la ziua de azi. Ar fi bine să ne gândim de ce au învins. Este destul de clar faptul că, oricare ar fi fost programul politic al Comitetului, organizatorii puciului încercau să păstreze statul unional centralizat, mai simplu spus – imperiul. Nu întâmplător și-au planificat lovitura de stat, astfel încât să fie întreruptă ceremonia de semnare a noului Tratat Unional [care ar fi permis păstrarea Uniunii Sovietice în alt format, mai restrâns] de către o parte din conducătorii republicilor. Camarazii lui Gorbaciov – și la acel moment ei erau tovarășii lui, orcum i-ar numi el acum, erau îngroziți de însăși posibilitatea de a împărți puterea cu reprezentanții republicilor, pe lângă faptul că autoritățile ucrainene nu erau gata să participe la semnarea acestui acord.
La doar câteva luni de la înfrângerea puciștilor, Rusia a purces la restabilirea dacă nu a statului unional, cel puțin a influenței în fostele sale colonii – încă pe timpul lui Elțin, de Putin nici nu mai pomenim. Anume camarazii lui Elțin au aterizat în regiunea transnistreană, practic ocupată, ca să-i sprijine pe susținătorii puciștilor, au venit împotriva acelora care în zilele de august 1991 l-au susținut pe Elțin și pe rușii care își doreau schimbarea. Anume „Rusia lui Elțin” i-a trimis pe „voluntarii caucazieni” în Abhazia, ca mai târziu să se aleagă cu două războaie cecene și să se transforme definitiv într-un monstru sângeros. Anume în timpul lui Elțin au fost susținute încercările președintelui Meșkov din Crimeea să separe peninsula de Ucraina.
Iar perioada lui Putin o avem în față. O ticăloșie după alta, un război peste altul, crimă după crimă – toate pentru a depăși consecințele „celei mai mari catastrofe geopolitice a secolului XX”, după cum este definită destrămarea URSS de către liderul rus.
Membrii Comitetului de Stat pentru Situații Excepționale au încercat în mod clar să limiteze „glasnosti”, de libertatea de exprimare nici nu mai amintim, era ca și inexistentă în Uniunea Sovietică de atunci, abia urma să apară. La fel ca și în Rusia contemporană, nu există încă, iar vestigiile „glasnosti” sunt controlate și suprimate de Seviciul federal de supraveghere a comunicațiilor.
Organizatorii Comitetului erau speriați de ideea de libertate economică – la fel și în Rusia contemporană putem vorbi doar de o imitare a economiei de piață, deoarece în realitate succesul în afaceri nu depinde de concurență, ci de voința funcționarilor.
Putem afirma cu încredere că Vladimir Putin a construit de fapt în Rusia un stat care ar fi fost pe placul puciștilor – nu întâmplător, anume acest stat i-a condus pe ultimul drum pe fiecare dintre ei într-un mod solemn și plin de compasiune.
Dar oare președintele Putin a fost singur în edificarea aceastei construcții respingătoare? Nu a fost ajutat de predecesorul său care i-a pregătit terenul și de societatea care l-a susținut?
Citește articolul integral aici: grani.ru