Autor: Sorin Ioniță 

Ca la fiecare sfârşit de august, intrăm în săptămâna de foc a polemicii istorice româno-ruse. Începe pe 22 august, când ambasada lor din Bucureşti sărbătoreşte Ziua Drapelului. Continuă a doua zi, când se suprapun 23 august al nostru cu controversele istorice din jurul său, cu ziua semnării tratatul Ribbentrop-Molotov în 1939, moment stingheritor pentru URSS şi fanii săi contemporani.

22 și 23 august nu sunt singure. Urmează data de 28 august, când România a cedat fără luptă Basarabia în 1940, precedată de 27 august, actuala sărbătoare naţională (Ziua Independenţei) în Republica Moldova.

În fine, ciclul se încheie pe 31 august, când se suprapun iarăşi două evenimente: intrarea Armatei Roşii victorioase în Bucureşti în 1944; şi Ziua Limbii Române în Republica Moldova, amintire a lui ‘89.

”E perioada de maximă tensiune între cele două narative istorice despre Al Doilea Război Mondial şi destrămarea URSS: al nostru, şi al lor”.

Şi avem ceva fake news, ori episoade discret trecute sub tăcere în cărţile pentru şcolari sau marele public, cum ar fi crimele de război comise pe frontul de est sau în spatele său de trupele române aliate cu Axa.

Rusia, campioana manipulării istoriei și a societăților

Dar nu ne putem compara cu Kremlinul la exploatarea manipulativă a istoriei, cu toate eforturile istoriografilor din şcoala Ilie Ceauşescu aciuaţi prin Academie şi universităţi. Doar Rusia are resursele, consecvenţa şi maşinăria oficială bine unsă pentru a incita şi exploata politic teme sensibile în societăţile est-europene.

La fel ca anul trecut, mă aştept ca ambasada Rusiei să circule din nou imagini (false) de la preluarea Basarabiei în 1940 în entuziasmul localnicilor ieşiţi pe străzi, cu atât mai mult cu cât se face numărul rotund de 80 de ani.

 

Că ilustraţia în cauză nu-i din Chişinău, unde nu existau la ora aceea troleibuze, nu mai contează.

Se urmăreşte doar stârnirea unui val de emoţie populară şi polemici, în România, dar mai ales în Republica Moldova, între anti-ruşii vehemenţi şi cei care spun că totuşi, stai să vedem, URSS a avut şi unele contribuţii pozitive… etc.

Scopul Kremlinului nu-i să lămurească vreun adevăr istoric, de-o parte sau alta, ci doar să creeze discordie, confuzie şi polarizare în opiniile publice est-europene.

Dosar penal la Moscova pentru mutarea într-un muzeu a unei statui la Praga

Nu e ratat nici un moment favorabil pentru victimizare şi agresiune mascată. În aprilie 2020, când primarul Pragăi a decis scoaterea statuii mareşalului sovietic Konev din piaţa publică şi mutarea ei într-un muzeu, s-au primit ameninţări cu moartea şi omul a trebuit pus sub protecţie.

                                        Statuia lui Konev a fost mutată într-un muzeu, în luna aprilie | Foto: EPA

Konev a fost comandantul trupelor sovietice care au eliberat oraşului în mai 1945, dar şi comandant al celor care au intervenit în 1968 pentru înăbuşirea Primăverii de la Praga.

Rusia face în prezent un tărăboi imens din acest caz, etichetând mutarea statuii drept rescriere a istoriei şi “pângărire a simbolurilor gloriei militare ruse”. La Moscova s-a deschis o investigaţie penală (!) pe subiect.

”Criza soldatului de bronz”

Agresiunea nu-i totdeauna mascată: în aprilie 2007 când municipalitatea Tallin a mutat imensul memorial al soldatului sovietic din centrul oraşului într-un cimitir militar de la margine, Estonia a fost supusă zile în şir celor mai severe cyber-atacuri petrecute în Europa de Est, cu instituţii guvernamentale, bănci şi canale media scoase din funcţiune.

Februarie 2007: Mai mulți membri ai organizației ”Tânăra Rusie” au călcat în picioare o mascotă care îl reprezenta pe președintele Estoniei, în fața ambasadei țării baltice din Moscova | Foto: EPA

Timp de două nopţi, au avut loc violenţe de stradă cu incendieri şi magazine sparte, în capitală şi alte oraşe cu minoritate rusofonă consistentă.

“Criza soldatului de bronz” din aprilie 2007 a trecut fără invazia militară de care se temea toată lumea – aceasta a venit abia în 2014, în Crimeea – dar a demonstrat până unde e dispusă să meargă Rusia cu valorificarea temelor identitare.

De unde veneau ”omuleții verzi” din epoca interbelică

Mai aproape de casă, Republica Moldova e plină de memoriale ale “Marelui Război pentru Apărarea Patriei 41- 45”, de regulă sub formă de tancuri T34 suite pe soclu şi întoarse cu tunul către România. Exemplul este cel al ofensivei Chişinău-Iaşi (adică ceea ce noi numim, în oglindă, prăbuşirea frontului şi evenimentele de la 23 august) aflat pe dreapta şoselei, imediat cum treci graniţa la Albiţa.

În ciuda constrângerilor bugetare, ele sunt bine întreţinute şi chiar recent renovate, prin grija “fundaţiei Vece de apărare a drepturilor slavilor” şi donaţii din partea unor municipalităţi din Federaţia Rusă.

Singura statuie ecvestră din Chişinău e cea a lui Grigore Kotovski, brigand şi lider militar din perioada timpurie a sovietelor, mort în condiţii suspecte în 1925.

”El este întemeietorul Transnistriei ca entitate politică, de unde se lansau diversiuni în interiorul Basarabiei româneşti interbelice pe modelul a ce numim astăzi “omuleţii verzi”.

În Hânceşti, localitatea natală, are un monument imens care domină centrul; oraşul s-a şi numit o vreme Kotovsk. Or, deşi Transnistria e azi regim separatist în conflict cu Chişinăul, imaginea părintelui ei fondator ca “eliberator şi luptător pentru dreptate socială” e atât de solidificată în popor după decenii de propagandă şcolară încât nimeni nu realizează bizareria.

Niciuna din guvernările pro-europene ale Moldovei din ultimii 30 de ani n-a reuşit să se atingă de aceste memoriale: nici de Kotovski, nici de cele care obnubilează faptul că războiul a început cu doi ani înainte de 1941, cu participarea URSS, iar în acei doi ani au murit de asemenea o mulţime de soldaţi ai Armatei Roşii.

Chișinăul nu s-a atins de statui

Cine ştie, poate că e mai bine aşa: reacţia Rusiei ar fi mai dură decât în cazul Estoniei, iar fracturile culturale pe care le-ar provoca în traumatizata societate basarabeană ar fi imense.

Iar în subiectul foarte actual al demolărilor de statui, să recunoaştem că există două situaţii radical diferite: una e ca un regim totalitar să planteze monumente fără acceptul comunităţii locale, acestea devenind în timp chiar simboluri ale ocupaţiei sovietice (ca în Praga, Tallin, ori Bucureşti când e vorba de statuia lui Lenin), caz în care înlăturarea lor e justificată.

”Și alta e când o mare parte din comunitate simte azi că monumentul îi reprezintă cumva, ca parte din istoria sa complicată, caz în care lucrurile sunt mult mai delicate.”

Oricum, rămâne să vedem zilele următoare ce teme de discuţie ne mai pune şi nouă pe agendă Kremlinul, prin intermediul ambasadei.

Sursa: https://www-libertatea-ro.cdn.ampproject.org/c/s/www.libertatea.ro/opinii/altfel-despre-23-august-romania-rusia-moldova-propaganda-istorica-3101184/amp?fbclid=IwAR1KhFWvSEmR1nf_8-IKKlyWgcAw2kQ8PkOzhESVMPtxMouBgS0CcpBI-t4