Comentariu de Dumitru Mânzărari

Filosofia îndrumătoare pentru clasa politică de la Chișinău a fost tradițional axată pe ideea, că prosperitatea Republicii Moldova se poate atinge prin reforme economice și reducerea corupției. Chiar și în cazul conflictului transnistrean, acestea au fost prezentate în mod eronat drept soluții de bază. Problema, însă, este că mecanismele de aplicare a acestei filosofii sunt greșite. În condițiile, când un stat se confruntă cu amenințări la adresa securității și apărării naționale, abordările clasice tradiționale axate doar pe dezvoltare politică și economică nu funcționează. Pentru a ajunge la momentul, când instrumentele de dezvoltare devin eficiente, este necesar să diminuăm mai întâi efectele pericolelor de securitate și apărare…”

Aserțiunea din titlu este probabil cea mai desconsiderată idee strategică în politica moldovenească. Ignorarea acestei idei reprezintă și cea mai mare eroare în eforturile de construire a statului Republica Moldova de la 1992 încoace. Nu cunoaștem cazuri, în care un stat, care se confruntă cu amenințări active la adresa securității și integrității teritoriale, să fi reușit să prospere. Practic, lipsesc istorii de succes unde sumele enorme de asistență, pe care Occidentul le-a investit în zone de conflict, să fi reușit să asigure dezvoltare economică. Până când nu au fost soluționate problemele de securitate și apărare, nu a fost posibil de a atinge dezvoltare economică durabilă. E adevărat ca și în lipsa unor amenințări la adresa securității este dificil de construit o economie solidă. Dar acest lucru este, practic, imposibil, unde amenințările există.

Insecuritatea ca obstacol de dezvoltare

Acest proces are o logică destul de simplă. Dezvoltarea economică de impact poate fi realizată doar de un stat cu instituții eficiente la implementarea proiectelor, dar și cu capacitate completă de a-și controla politicile și teritoriul. Iar amenințările în materie de securitate și apărare, pe lângă faptul că storc din resurse sau nu permit funcționarea optimală a economiei, mai și erodează instituțiile statului. Oricare conflict creează oportunități pentru îmbogățire ilegală. Și, drept rezultat, el tentează și ademenește persoane legate de putere, alimentând și sporind corupția la nivel înalt, înrădăcinând interese particulare și creând interpuși, care operează contra statului. Statul devine o captură a acestor funcționari-deveniți-intermediari, care fiind singuri vulnerabili controlului extern, transferă vulnerabilitățile sale către instituțiile statului. Amenințările de apărare și securitate într-un astfel de model nu sunt rezultatul corupției, dar singure reprezintă o sursă și un amplificator esențial al corupției politice. Corupția devine canalul și mecanismul de agresiune externă, iar statul expus devine o anexă politică a statului agresor.

Lipsa de înțelegere a acestui mecanism, în particular, și a amenințărilor moderne de apărare și securitate, la general, se observă la toate forțele politice. De fapt, este o meteahnă permanentă a guvernărilor de la Chișinău – o omitere în ADN-ul culturii lor strategice. Inițial, au fost funcționarii sovietici locali care au moștenit cârma Republicii Moldova și care nu au avut cunoștințele, pregătirea și nici maturitatea politică necesară pentru a dezvolta capacități eficiente de securitate și apărare. Ulterior, ei au fost schimbați de un alt val de clasă politică, care nu a rezistat tentației de a transforma instituțiile statului într-o sursă de venit privat, iar însuși statul – în o afacere personală. Treptat, aceștia au găsit soluția să-și asigure fluxul stabil al veniturilor sale, prin subordonarea în fața clanurilor de pe lângă Kremlin, oferită drept taxă de protecție. Iar generația recentă de politicieni, care doar urcă muntele politic la Chișinău, pur și simplu, văd doar vârful „ghețarului” ce reprezintă handicapul în calea stabilirii statului Republicii Moldova. Școliți în Occident, în mare parte în materie de economie, finanțe și dezvoltare, ei vin cu prejudecățile sale profesioniste și instrumentele preferate. Predecesorii acestora nu au dorit să repare problema insecurității naționale pentru că ea le permite să exploateze statul Moldova, ghidați de Rusia. Iar generația recentă de politicieni pur și simplu nu observă problema, sau o percepe drept una artificială. Experiența lor profesionistă anterioară nu include modele similare celui moldovenesc.

Eroarea logicii clasice

Nu este suficient de mizat doar pe abordări tradiționale de dezvoltare politică și economică, inspirate de modelul curent occidental, care s-a consolidat în mod evolutiv. Nu poate fi ignorată semnificația faptului că cel mai numeros partid în Parlament e finanțat de Rusia – statul, care în prezent generează cele mai mari pericole de securitate și apărare contra Republicii Moldova. Este critic de a interpreta corect, că organele de drept moldovenești au refuzat să investigheze obiectiv finanțarea străină a unui partid, astfel trădând o selectivitate a actului de justiție. Acest exemplu scoate în vileag vulnerabilitatea sistemului de drept la influență externă, ce e pericol grav de securitate națională.

De ce aceste momente sunt critice? Din cauza că un sistem politic afectat de corupție internă oferă posibilitatea de a-l repara, de exemplu, prin obținerea unei majorități politice și a voinței politice. Chiar dacă și este o sarcină foarte dificilă, în sine. Însă când corupția într-un sistem politic este exploatată, dar în special este alimentată de un actor străin cu scopul de a influența acest sistem politic, atunci obținerea unei majorități parlamentare – care în aceste condiții este mult mai dificil de atins – nu garantează eradicarea corupției. Deoarece corupția politică, cum deja acceptă și unii analiștii occidentali în materie de securitate, este folosită drept armă de un alt stat, într-o agresiune de tip proxy, prin interpuși. Într-un astfel de caz, Republica Moldova nu mai confruntă exclusiv elite corupte autohtone. Ea confruntă resursele, capabilitățile și presiunea Rusiei, ce sunt semnificativ mai dificil de neutralizat. De fapt, singură Republica Moldova este puțin probabil să reușească să demonteze corupția folosită din exterior în calitate de armă, dacă aplică doar metode clasice de dezvoltare politică și economică.

Așadar, lipsa înțelegerii mecanismelor descrise de agresiune interstatală modernă este principalul obstacol în calea stabilirii Republicii Moldova în calitate de stat prosper economic, eficient pentru cetățeni și rezilient la pericole interne și externe. Elitele politice moldovenești trebuie să înțeleagă natura și mecanismul acestui obstacol, dacă doresc să atingă succes în reformele politice și economice. În continuare, este necesar să examinăm și să identificăm amenințările adiționale, create de percepția incompletă a agresiunii moderne. Altfel, lipsa unui asemenea efort va agrava situația prin ignorarea problemei. Exact ca în cazul când „medicul” nu înțelege natura „maladiei”.

Crearea instrumentelor de protecție

Folosirea corupției politice drept armă în agresiunea externă nu este un scop în sine. Este un mijloc, prin care se slăbește rezistența Republicii Moldova la influență externă. Dar scopul final este controlul politic și chiar fizic.

Există trei dimensiuni ale problemei și trei etape de rezolvare a ei. Prima și cea mai importantă etapă este descurajarea, respingerea rapidă sau impunerea costurilor insuportabile unei agresiuni militare, care poate fi mascată sub forma unei rebeliuni interne (proxy), invazie de intensitate mică sau invazie armată masivă. Această etapă are menirea unui baraj, care protejează orașul de inundație. Dacă barajul e defectuos, nimic altceva nu contează, căci orașul va fi distrus. A doua etapa este aplicarea comună și eficientă a instrumentelor de informații civile și militare pentru crearea unui mecanism abil de avertizare timpurie contra agresiunii militare. Aceasta reprezintă santinela, care bate alarma când detectează scurgeri în baraj. La fel, la această etapa se folosește instrumentul național de informații – pe dimensiunea civilă și militară – pentru a reduce exploatarea externă a corupției politice autohtone. Adică, se deconectează rețeaua coruptă de la finanțarea și sprijinul patronului extern. Și doar la a treia etapă este potrivit, promițător și eficient de a aplica pe larg instrumentele de consolidare a instituțiilor economice și politice, incluzând mecanismele tradiționale de luptă cu corupția. În special utilă la această etapă este asistența serviciilor de informații naționale în prezentarea dovezilor și cunoștințelor despre rețelele corupte controlate din exterior. Deci, este important ca decidenții politici să urmărească secvența descrisă mai sus și nu una inversată. Dimensiunile de apărare, securitate și reintegrare a țării ar trebui să se regăsească printre prioritățile de top ale oricărui program politic sau de guvernare. Și asta chiar dacă necesitățile sau așteptările imediate ale populației ar putea propulsa în față subiecte importante de agendă socială sau economică, dar care după logica strategică sunt de fapt secundare.

Pentru a explica mai bine etapa numită prioritară, să examinăm dimensiunea de apărare, care ar fi fundamentul proiectului de securizare și „reparare” a Republicii Moldova. Unii decidenți consideră că riscul unei agresiuni militare convenționale are o probabilitate redusă. Această afirmație se ciocnește cu realitatea, căci Republica Moldova a rămas unica țară din spațiul post-sovietic unde sunt staționate forțe militare ruse și unde există un conflict care încă nu a fost “dezghețat”. Prin coincidență, la intervale de șase ani au fost Georgia (2008), Ucraina (2014) și Carabahul de Munte (2020). Motivele invocate și formele de manifestare a agresiunii militare au fost diverse, dar în toate cazurile instrumentul militar convențional a fost aplicat. Mai mult ca atât, Rusia a dat dovadă de hotărâre și ușurință la folosirea instrumentului militar, în mod direct sau indirect.

Pentru că un scenariu similar este real pentru Republica Moldova, e absolut necesar să avem o definire cât mai clară a amenințărilor și riscurilor, la care armata e așteptată să răspundă, dar și întâietatea acestora – de care depinde distribuirea atenției și resurselor, care și așa sunt insuficiente. Și aceste evaluări nu sunt clare la profesioniștii militari, iar politicienii nu doresc să accepte logica și imperativul amenințării de natură armată, ce este o greșeală. Dintr-o perspectivă alternativă, dacă instrumentul militar, de fapt, nu ar fi capabil să facă față pericolelor prioritare stringente de natură externă, iar resursele necesare pentru crearea acestor capabilități nu ar exista, ar fi o decizie pragmatică de a nu finanța dimensiunea militară, deloc. Politicienii trebuie să considere armata drept o resursă instrumentală a statului, ori să nu irosească banii publici pe o armată care, fără participare în gestionarea statului, devine un artefact și o anexă cosmetică a actului de guvernare. Or, în cazul în care devine clar faptul, că armata nu își poate sau nu va putea îndeplini funcțiile sale directe, devine rațional de a redirecționa resursele investite în armată către alte politici și proiecte de stat. Anume din acest motiv, decidenții politici trebuie să atragă o atenție cât mai urgentă finanțării sectorului de apărare și securitate, bazată pe o analiză eficientă a pericolelor, care ar permite calcularea fezabilității instrumentului militar: este util sau nu, este eficient sau nu.

Atât timp cât își menține statutul de neutralitate, Republica Moldova nu este capabilă să se protejeze de o invazie masivă din partea Rusiei – o țară pe care o specificăm, căci alți potențiali agresori nu există în regiune. Dar acesta este un scenariu mai puțin probabil, decât invazia militară de scară mică sau războiul proxy. Ambele aceste tipuri de agresiune sunt elemente din mecanismul unui război hibrid. Capacitatea obiectivă a Republicii Moldova de a fi eficientă în contracararea acestor modele de agresiune se datorează faptului, că Ucraina servește drept izolator geografic față de Rusia. Iar o altă condiție este ca forțele Rusiei în regiunea transnistreană să nu crească semnificativ.

Și totuși, există o condiție foarte importantă pentru eficiența Republicii Moldova contra astfel de amenințări – armata acesteia și alte instrumente de securitate ale sale, la general, necesită o resetare substanțială de structură și a modurilor de operare. O astfel de resetare ar include și centrarea, în mod prioritar, pe sisteme de avertizare și răspuns timpuriu. Pentru că a fi preîntâmpinat înseamnă a fi înarmat. Iar abilitatea Republicii Moldovei de a impune costuri – politice, dar și materiale – unei agresiuni armate, este un element de descurajare puternic, pe care necesită să îl consolidăm și dezvoltăm. Aceastea și ar fi menirea principală a instrumentelor de securitate și apărare – impunerea costurilor simțitoare pentru potențialii agresori. Agresori, care aplică instrumente de război modern, cu utilizarea proceselor interne ale Republicii Moldova, cum este exploatarea corupției politice ca o armă.

Acest Comentariu este realizat în cadrul proiectului „Noi și Europa – Analiza relațiilor moldo-europene prin intermediul produselor media și analitice inovative”, implementat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu IPN, Radio Chișinău și ZUGO.md, cu susținerea Fundației Konrad Adenauer. Opiniile prezentate în acest comentariu aparțin autorilor.

Sursa: https://www.ipn.md/ro