Propaganda rusă, în căutarea unei explicații pentru revolta mercenarilor Wagner

35

Analiză de Marin Gherman

Revolta grupului Wagner a debusolat, în faza inițială, exponenții propagandei Kremlinului – oficiali, politicieni, jurnaliști, analiști etc. – care s-au văzut puși în situația în care nu mai puteau promova vechile narațiuni cu privire la Rusia și regimul Putin. Primele încercări de a încadra revolta lansată de liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, în schemele ideologice ale propagandei ruse au fost, în consecință, destul de nereușite: mesajele se contraziceau între ele, iar zvonurile dominau spațiul informațional.

De-a lungul a trei zile imaginea lui Prigojin a cunoscut transformări radicale. Mai întâi liderul grupării Wagner a fost numit un terorist nuclear și trădător, apoi a fost catalogat drept un patriot manipulat de Occident. Au apărut chiar și zvonuri privind o înțelegere secretă dintre Putin și Prigojin, în urma căreia acesta din urmă ar fi acceptat să mimeze revolta pentru a putea pregăti noi operațiuni – de pildă, un asalt asupra Kievului dinspre Belarus.

Un obiectiv al narațiunilor, mai ales odată cu îndepărtarea pericolului imediat, a fost acela de a convinge că, în ciuda evidențelor care arătau slăbiciunea fără precedent a regimului Putin, acesta este de fapt la fel de puternic ca întotdeauna. Iertarea lui Prigojin este o trimitere clară la mitul „împăratului bun”, ultimul pas parcurs înainte de revenirea la narațiunile obișnuite ale propagandei.

Transformări narative la Moscova: de la teze alarmiste privind o catastrofă nucleară cauzată de Wagner, la zvonuri despre un plan secret de atacare a Kievului

În prima fază a lansării rebeliunii, rușilor nu le-a fost oferită vreo explicație care să se încadreze în tezele utilizate în mod obișnuit de propagandă, care de când Vladimir Putin a venit la putere a căutat să creeze o imagine de forță a acestuia, liderul puternic care îi dă putere și Rusiei, necontestat din interiorul sistemului (opoziția este irelevantă pentru că poporul îl vrea pe Putin) și de neînvins, atât în afară, cât și în interior.

În toiul marșului Wagner, ,Dmitri Medvedev, vice-preşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Kremlinul trebuie să oprească revolta trupelor Wagner pentru că întreaga lume ar fi în pragul catastrofei dacă armele nucleare ruseşti vor cădea în mâinile lui Evgheni Prigojin. Liderul grupării Wagner era prezentat ca o persoană periculoasă pentru securitatea Rusiei și a întregii lumi.

Mesajul alarmist al lui Dmitri Medvedev a fost distribuit de presa guvernamentală rusă cu scopul de a consolida sprijinul societății pentru autorități și a-l discredita pe Prigojin atât în plan intern, cât și în mediul internațional. Este puțin probabil că gruparea Wagner și-ar fi dorit să pună mâna pe armele nucleare în contextul pretențiilor exclusive ale lui Prigojin față de conducerea Ministerului Apărării.

A doua zi, după ce Prigojin a renunțat la marșul spre Moscova, presa rusă a scris despre scenariul luării cu asalt a orașului Kiev de către gruparea Wagner, citând un general britanic în rezervă. Publicația Tsargrad a menționat că Rusia s-a descurcat de minune în timpul crizei cauzate de rebeliunea grupării Wagner, iar acum Occidentul se teme de un atac asupra Kievului din partea grupului de mercenari. Trupele Wagner ar reprezenta o problemă serioasă pentru apărarea ucraineană, iar redislocarea în Belarus a grupării ar fi o surpriză neplăcută pentru Ucraina.

Această narațiune de presă, care a dezvoltat declarația unui general din Marea Britanie, a fost distribuită de majoritatea agențiilor de știri apropiate de Kremlin, oferindu-le cititorilor ruși o altă perspectivă asupra rebeliunii lansate de Prigojin. Slăbiciunea regimului Putin a fost prezentată ca un pas strategic, o inducere în eroare a inamicului.

În realitate, gruparea Wagner nu ar reprezenta probleme serioase pentru apărarea ucraineană, luând în calcul retragerea rușinoasă din regiunea Kiev a armatei regulate ruse în primăvara anului trecut. În plus, Kievul s-a pregătit de scenariul reluării ofensivei ruse asupra capitalei, fiind sprijinit în acest sens de Occident. Gruparea Wagner a luptat mai bine de șase luni în zona orașului Bahmut și nu a reușit să obțină o victorie decisivă, în ciuda pierderilor enorme de vieți omenești; din contră, după ce Wagner a anunțat capturarea localității și s-a retras, forțele ucrainene, departe de-a fi înfrânte, au lansat o serie de operațiuni ofensive pe flancuri care continuă și în prezent și ar putea duce la încercuirea unităților ruse staționate în oraș, care este distrus aproape în întregime.

Deculpabilizarea lui Prigojin în spațiul public al Rusiei: un patriot manipulat de Occident

Renunțarea lui Prigojin la continuarea rebeliunii a fost explicată de Ukraina.ru, portal de știri care aparține trustului guvernamental de presă Russia Today, prin dorința acestuia de a evita consecințe juridice aspre. Liderul grupării Wagner este arătat ca o persoană care a fost manipulată de inamicii Rusiei.  „Nu credeam că totul se va sfârși atât de repede”, recunoaște editorialistul Rostislav Ishcenko, adăugând că Prigojin a fost manipulat de „forțele străine, unii politicieni ruși și unii oameni din anturajul său”.

Potrivit publicației ruse, Evgheni Prigojin s-a crezut principalul organizator al marșului spre Moscova, dar nu a fost așa. Kievul, Varșovia și Washingtonul au fost acuzate de manipularea anturajului lui Prigojin, fiind menționat faptul că în ziua lansării rebeliunii Forțele Armate ale Ucrainei au fost foarte active pe câmpul de luptă.

În cazul lui Prigojin, legile Rusiei trebuie interpretate altfel

Directorul trustului guvernamental de presă Russia Today, Margarita Simonian, probabil cea mai importantă exponentă a propagandei Kremlinului, a fost nevoită să explice atât pe canalul său de Telegram, cât și la diverse posturi de televiziune, că închiderea dosarului penal împotriva lui Prigojin corespunde normelor juridice informale ale Rusiei. Ea a declarat că legile din Rusia nu sunt ca Testamentul lui Isus Hristos. De aceea, unele legi pot fi ignorate în situațiile când trebuie apărate interesele cetățenilor și asigurată stabilitatea în stat. Explicația Margaritei Simonian a avut ca scop să liniștească spiritele în Rusia și să blocheze unele critici aduse ideii de a închide dosarul penal al lui Prigojin în urma unei decizii politice.

Dacă pe 25 iunie presa rusă scria că liderul grupării Wagner s-a speriat de consecințele juridice ale acțiunilor sale și de legislația strictă al statului rus, în dimineața zilei de 26 iunie Simonian explica că legile din Rusia pot fi ignorate sau negociate când este vorba de interesele legitime ale cetățenilor. În cazul lui Evgheni Prigojin legile Rusiei trebuie interpretate altfel pentru că este un patriot al țării sale.

Putin a salvat din nou Rusia, iar Occidentul a înțeles că Moscova nu poate fi învinsă

După discursul din data de 26 iunie în timpul căruia Vladimir Putin le-a mulțumit rușilor și a susținut că în spatele șefului grupării paramilitare s-ar afla Ucraina şi țările occidentale, repetând o narațiune de presă apărută cu o zi înainte la Moscova, a început să fie construită narațiunea despre liderul de la Kremlin care este din nou un salvator al poporului rus.

Cazul grupării Wagner, potrivit politologului rus Anton Orlov, directorul Institutului de Studiere a Problemelor Politice Actuale, demonstrează că Occidentul nu poate învinge Rusia din afară. Rebeliunea a fost organizată de Occident pentru a diviza Rusia din interior, iar acțiunile lui Vladimir Putin au salvat din nou poporul rus.

Invincibilitatea Rusiei a devenit o axiomă în Occident, potrivit expertului rus, citat de publicația Ura.ru. „Era important pentru Putin să-i transmită Occidentului că s-a trecut peste această fază, iar Rusia și poporul ei multinațional au depășit cu succes această provocare venită din exterior”, a declarat Orlov.  Publicația mai arată că, datorită lui Putin, societatea rusă a devenit mult mai unită în fața pericolului existențial reprezentat de Kiev și Occident.

Mitul bunului împărat și revenirea Rusiei la propaganda clasică de război

Construind narațiuni oficiale în jurul mitului bunului împărat, care și-a iertat supușii manipulați de „forțele răului”, Kremlinul le-a oferit tuturor mercenarilor din gruparea Wagner posibilitatea să se înscrie în armata regulată, să moară pentru interesele țării. În același timp, Evgheni Prigojin a fost iertat pentru că a căzut în capcana manipulării externe.

Capitularea lui Evgheni Prigojin a fost prezentată ca o victorie a lui Putin, și nu ca o înfrângere a grupării Wagner. Ca un bun împărat, Putin își iubește poporul și îl apără de Kievul nazist, încurajat de Occident. Această ultimă evoluție narativă a însemnat revenirea Rusiei la tiparele clasice ale propagandei de război, pe care o cunoaștem destul de bine în ultimele 16 luni ale invaziei la scară largă asupra Ucrainei.

Sursa: https://www.veridica.ro

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și