Războiul din Iran ar putea genera costuri mult mai mari decât cele raportate oficial, avertizează o analiză realizată de o profesoară de la Harvard. Potrivit estimărilor, nota de plată pentru contribuabilii americani ar putea ajunge la un trilion de dolari.
În primele șase zile ale conflictului dintre Statele Unite și Iran, desfășurat alături de Israel, cheltuielile s-au ridicat la 11,3 miliarde de dolari, conform datelor transmise de Pentagon Congresului.
Cu toate acestea, Linda Bilmes, expertă în politici publice, susține că suma reală este semnificativ mai mare, din cauza diferențelor dintre costurile raportate și cele efective, conform CNBC.
„Aceste discrepanțe sunt unul dintre motivele pentru care suma de 11,3 miliarde de dolari anunțată este mai degrabă de 16 miliarde și reflectă un decalaj persistent între ceea ce raportează Pentagonul și costul real al războiului”, a explicat aceasta.
Potrivit analizei, costurile pe termen scurt ale conflictului se ridică la aproximativ 2 miliarde de dolari pe zi, incluzând muniția, desfășurarea trupelor și pierderile de echipamente. De exemplu, distrugerea unor avioane de vânătoare F-15 implică costuri de înlocuire mult mai mari decât cele raportate inițial.
Detalii, AICI

