Războiul spionilor. Generalul român care a condus o divizie NATO explică secretul din spatele succeselor ucrainene
Fost director-adjunct al Diviziei Intelligence a Statului Major Militar Internaţional al NATO, generalul maior (r) Paul Hurmuz, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cât de important este rolul serviciilor secrete în războiul din Ucraina și cum au reușit de cele mai multe ori agenții ucraineni să-și surclaseze adversarii.
Generalul maior (r) Paul Hurmuz este românul care a condus timp de trei ani Divizia Intelligence a Statului Major Militar Internațional de la Cartierul General al NATO din Bruxelles, unde a fost director adjunct, cea mai importantă funcție deținută de un român în structurile militare de intelligence ale NATO. Cu o expertiză serioasă în domeniu, generalul Hurmuz nu are niciun dubiu: până acum cel puțin, serviciile secrete au avut un rol important în desfăşurarea războiului.
Pregătirile rușilor
Operaţiunea împotriva Ucrainei s-a bazat pe informaţiile culese în timp de către serviciile ruse, având în prima linie Serviciul de Securitate (FSB), explică generalul.
„Trebuie menţionat că după preluarea funcţiei de preşedinte, Vladimir Putin a acţionat constant pentru extinderea atribuţiilor şi responsabilităţilor FSB: activităţile pe linie de intelligence în spaţiul CSI (Serviciul 5), preluarea Trupelor de grăniceri, controlul asupra Agenţiei federale pentru comunicaţii guvernamentale şi informaţii. Serviciul 5 este cunoscut şi sub numele de Serviciul pentru informaţii operaţionale şi relaţii internaţionale.”
În vara anului 2021, Serviciul 5 a transformat Secţia 9 în Direcţie (creşterea efectivelor de la circa 30-40 la aproximativ 200 de ofiţeri). Aceasta a primit misiunea de pregătire şi coordonare a invaziei din Ucraina.
„În luna decembrie 2021, Direcţia 9 a efectuat exerciţii cu trupele de asalt aerian şi cu forţele speciale (Spetsnaz) pentru operaţiunea de decapitare a conducerii politice centrale a Ucrainei. Planul de invazie a fost conceput de un grup foarte restrâns la Kremlin, sub coordonarea FSB”, completează generalul.
Acțiunea s-ar fi dorit să fie o reluare a succesului din 2014 din Crimeea şi s-a bazat pe faptul că, odată înlăturată conducerea politică de la Kiev, armata ucrainiană se va preda şi că va fi instalată o noua conducere politică favorabilă Federației Ruse.
„Este interesant de remarcat că în primele zile după 24 februarie toţi generalii ucraineni au fost sunaţi sau au primit mesaje de la omologii lor ruşi şi încurajaţi să nu opună rezistenţă. Pe 26 februarie, ministrul ucrainean al apărării a fost sunat de către omologul din Belarus care i-a transmis cererea lui Serghei Șoigu să se predea”, mai arată generalul Hurmuz.
Pentru menţinerea secretului asupra operaţiunii, şefii de secţii din Statul Major General al Federaţiei Ruse au aflat despre acest plan doar cu câteva zile înainte, iar unităţile militare tactice implicate în invazie doar cu câteva ore înainte de a intra în Ucraina: „Totul s-a concentrat atât de mult pe realizarea surprinderii şi atingerea obiectivului de ocupare a Kievului, inclusiv capturarea sau lichidarea conducerii politice centrale ucrainiene, încât trupele terestre ruse dinspre Belarus au avut mai mult un rol demonstrativ, comandanţii de la nivel tactic neavând la dispoziţie timpul necesar pentru pregătirea misiunii şi transmiterea ordinelor de luptă”.
De ce au pierdut rușii atâtea resurse
Generalul Paul Hurmuz a analizat principalele erori ale rușilor, care au dus în cele din urmă la eșecul atacului asupra Kievului.
„Cauzele eşecului operaţiunii ruse de la Kiev sunt multiple şi voi menţiona doar câteva: sacrificarea unei acţiuni militare eficiente în favoarea unei operaţiuni a FSB alături de forţele speciale şi trupele de asalt aerian; lipsa unui bombardament strategic de durată care să distrugă efectiv forţele ucrainene, realizând o dominare a spaţiului aerian şi un sprijin nemijlocit al forţelor terestre ruse. Rusia nu a avut ca ţinte în primele două luni nodurile de cale ferată sau trenurile care asigurau manevra forţelor şi mijloacelor ucrainene, precum şi aprovizionarea cu muniţie şi alte materiale vitale. Aș aminti și absenţa în planul de invazie a unor variante de adaptare la evoluţia probabilă a situaţiei pe teren”, detaliază generalul.
Detalii, AICI