Премьер-министр Великобритании Борис Джонсон заявил президенту России Владимиру Путину, что любое вторжение в Украину будет трагической ошибкой

277

Premierul Marii Britanii Boris Johnson i-a spus președintelui rus Vladimir Putin că orice incursiune a Rusiei în Ucraina ar fi o tragică greșeală, în condițiile în care Statele Unite se pregătesc să trimită mii de trupe în Europa pentru a-și întări aliații NATO.

Johnson și Putin au discutat telefonic miercuri, 2 februarie, pe fundalul eforturilor diplomatice de a reduce tensiunile internaționale cauzate de concentrarea trupelor ruse la granița cu Ucraina.

Un purtător de cuvânt al biroului lui Johnson a declarat că prim-ministrul britanic „și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la acțiunile ostile ale Rusiei la granița cu Ucraina” și a subliniat necesitatea de a găsi o soluție care să „respecte atât integritatea teritorială, cât și dreptul la autoapărare al Ucrainei”.

Într-o declarație a Kremlinului se menționează că președintele rus Vladimir Putin i-a spus lui Boris Johnson că NATO „se ascunde în spatele” politicii „ușilor deschise”, care ar „contrazice principiul fundamental al indivizibilității securității”. În declarație se mai arată că Putin a acuzat Ucraina de „sabotarea cronică” a acordurilor de pace de la Minsk privind soluționarea conflictului în curs din estul Ucrainei, unde au fost ucise peste 13 mii de persoane.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Вам также могут понравиться

Комментарии закрыты.