Rusia a adoptat o nouă doctrină de politică externă
Rusia a adoptat, vineri, o nouă doctrină de politică externă, în care califică Occidentul drept o „ameninţare existenţială” a cărui „dominaţie” ea trebuie să o combată, descriindu-se pe sine, în acelaşi timp, drept o „civilizaţie” apărătoare a rusofonilor. Noua doctrină, publicată pe site-ul Kremlinului, confirmă profunda ruptură care există între Rusia şi ţările occidentale după invadarea Ucrainei de către armata rusă. Occidentul şi mai ales SUA sunt prezentate ca fiind „la originea ameninţărilor existenţiale” pentru Rusia.
Într-un document de peste 40 de pagini, care aminteşte prin conţinutul şi limbajul său de perioada confruntării dintre URSS şi SUA în secolul trecut, Rusia se erijează în bastion al lumii rusofone în faţa occidentalilor acuzaţi că vor „să o slăbească prin toate mijloacele”. Potrivit şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, noul document „arată natura existenţială a ameninţărilor create prin acţiunile ţărilor neprietenoase”, calificând SUA drept „instigator principal şi dirijor al liniei antirusești”.
Noua doctrină a politicii externe ruse se bazează pe principiul că „măsurile antiruseşti luate de ţările neprietenoase vor fi combătute constant, cu severitate dacă va fi necesar”, a adăugat el. Referindu-se la aliaţi, China şi India sunt desemnate ca parteneri-cheie ai Rusiei. „Se aşteaptă ca relaţiile cu Africa şi America Latină să se dezvolte, de asemenea”. „Aprofundarea globală a legăturilor şi a coordonării cu centrele mondiale ale puterii şi dezvoltarea relaţiilor cu prieteni suverani de pe continentul euroasiatic capătă o importanţă specială”, se arată în documentul prezentat de Lavrov într-o reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei. În cursul acestei reuniuni, Vladimir Putin a justificat aceste schimbări prin „bulversările produse pe scena internaţională”, care obligă Rusia „să-şi adapteze documentele de planificare strategică”. „În general, politica Occidentului care urmăreşte să slăbească Rusia prin toate mijloacele este caracterizată ca un război hibrid de tip nou”, a adăugat Serghei Lavrov, în imaginile de la această reuniune transmise în direct de televiziunile de stat. Noul concept prezintă modul în care Rusia ar putea să ia „măsuri simetrice şi asimetrice ca răspuns la acţiunile neprietenoase”, a afirmat Lavrov, citat de Reuters.
Documentul, un ghid de facto pentru diplomaţii ruşi, desemnează SUA ca principala ameninţare pentru stabilitatea internaţională şi conducătorul unei „linii antiruseşti”, dar afirmă, de asemenea, că Rusia urmăreşte „coexistenţa paşnică” şi un „echilibru de interese” cu Statele Unite.