Consilierul preşedintelui Vladimir Putin pe probleme maritime, Nikolai Patruşev, şeful Colegiului naval rus, a declarat marţi, într-un interviu acordat agenţiei de stat TASS, că Rusia nu a ajuns încă la finalul războiului în Ucraina, iar viitorul oraşului-port Odesa „nu este legat de regimul de la Kiev”. Comentariile vin în urma declaraţiilor Casei Albe şi a preşedintelui american Donald Trump despre necesitatea îngheţării războiului în Ucraina în urma declaraţiilor Casei Albe şi a preşedintelui american Donald Trump despre necesitatea îngheţării războiului în Ucraina în următoarele zile, notează platforma media independentă rusă Aghentsvo, scrie Agerpres.
„Contururile victoriei noastre (în războiul cu Ucraina) sunt deja clar vizibile”, susţine Patruşev, adăugând că până la încheierea „operaţiunii speciale militare”, aşa cum numeşte Kremlinul invazia sa în Ucraina, mai sunt încă lupte de dat.
În acelaşi timp, consilierul lui Putin susţine că ar putea urma un conflict şi mai sângeros.
„Umanitatea se confruntă cu o alegere: un nou masacru sângeros sau o ordine mondială justă”, notează sursa.
Patruşev consideră reformarea ONU drept o „consecinţă logică a procesului noii ordini mondiale”.
„Consiliul de Securitate al organizaţiei poate fi schimbat ţinând cont de interesele întregii comunităţi mondiale”, afirmă el.
Dintre întrebările adresate de TASS lui Patruşev despre actualele discuţii cu SUA, jurnaliştii de la Aghentstvo o remarcă pe cea privind „porturile ucrainene”. Conform unei versiuni care ar circula în spaţiul public, porturile Ucrainei ar face obiectul discuţiilor între Moscova şi Washington, spune jurnalistul de la TASS, întrebându-l pe Patruşev dacă Rusia „are revendicări” cu privire la „porturile ucrainene”.
Detalii, AICI