Ruşii au cumpărat anul trecut peste 50 de tone de lingouri de aur, de zece ori mai mult decât în 2021
Ruşii au cumpărat un număr record de lingouri de aur anul trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul de Finanţe de la Moscova. Reducerile de taxe la achiziţionarea de metale preţioase i-au încurajat pe aceştia să-şi facă stocuri de aur ca valoare de refugiu.
Ruşii au cumpărat anul trecut peste 50 de tone de lingouri de aur, de zece ori mai mult decât în 2021. Cel mai căutate a fost lingourile de un kilogram, care au reprezentat aproximativ 60% din totalul lingourilor vândute, potrivit datelor comunicate de Ministerul de Finanţe rus, scrie Agerpres, preluând Reuters.
Aceste cifre nu sunt definitive şi acoperă doar perioada până la finele lunii noiembrie 2022, a precizat Ministerul rus al Finanţelor. Separat, banca rusă de stat VTB Bank a anunţat că a vândut 33,8 tone de lingouri de aur clienţilor în 2022, adăugând că în prezent clienţii săi deţin aur în valoare de 50 de miliarde de ruble (711 milioane de dolari).
„Anul trecut aurul a fost o bună soluţie financiară de protejare. Clienţii au transferat fonduri spre acest instrument pentru a-şi diversifica activele şi a face profit atunci când şi-au făcut planurile pe termen lung”, a declarat Yevgeny Beresnev, de la departamentul de produse de investiţii al VTB.
În luna martie a anului trecut, Moscova a eliminat cota de TVA de 20% la achiziţiile de aur de către persoanele fizice, în încercarea de a-i convinge pe ruşi să nu mai utilizeze dolarul american ca valoare de refugiu. De asemenea, Ministerul de Finanţe de la Moscova a scutit populaţia de la plata taxelor pentru profiturile generate din vânzarea lingourilor de aur, ceea ce a stimulat şi mai mult cererea de metal preţios.