Russkii mir, substituentul URSS. Ambițiile expansioniste ale Rusiei nu au limite
Editorial de Victor Pelin
Neocolonialismul etnocentrist în acțiune…
În 2022 agresiunea rusească împotriva Ucrainei a fost precedată de o ofensivă fără precedent pe tărâmul spiritual, inclusiv pe continentul african. În ianuarie 2022 Sinodului Bisericii din Alexandria adoptase o declarație în care acuza Patriarhia Moscovei de crearea Exarhatului African, folosind șantajul și metodele din arsenalul promotorilor neocolonialismului, pentru a-și realiza “virusul malefic al etnocentrismului”. Patriarhului Teodor al II-lea al Alexandriei, în Enciclica către clerul Patriarhiei din Africa avertiza despre „lupii” și mincinoșii care s-au apropiat de clerul Patriarhiei Alexandriei. Aceasta a fost reacția firească față de ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, din 29 decembrie 2021, la care s-a decis crearea Exarhatului patriarhal din Africa și primirea sub omoforul Patriarhului Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii a 102 clerici din 8 țări africane.
Potrivit Patriarhului Teodor al II-lea, Biserica Rusă, dorind să-și sporească puterea și autoritatea în lumea ortodoxă, folosind puterea seculară și uneori violența, a început să atace și să „înrobească” bisericile ortodoxe vecine, așa cum a făcut cu mitropolia Kievului din Ucraina, care a aparținut întotdeauna Patriarhiei Ecumenice. În acest context, Patriarhul Alexandriei i-a îndemnat pe preoții ortodocși din Africa, să-și închidă urechile și ochii la promisiunile și mita murdară ale emisarilor pe care nici măcar nu i-au cunoscut până mai ieri, tratându-le ca pe cei 30 de arginți ai lui Iuda. Interesantă remarcă a Patriarhului Teodor al II-lea, mai ales privită în lumina succeselor înregistrate de Biserica Ortodoxă Rusă în statele africane, unde s-au cuibărit detașamentele Companiei Militare Private Wagner (grupul Wagner), care s-a implicat și în războiul din Ucraina chiar de la început, din mai 2014.
După cum vedem, războiul hibrid al Rusiei este unul global și complex. Ceea ce avem în preajmă, în Ucraina, este doar o dimensiune a acestui război, care mai are un șir de componente, precum: spionajul, reprimarea libertăților civile, nimicirea fizică a oponenților, propaganda, agresiunea spirituală în teritoriile canonice ce nu-i aparțin etc. De ce se întâmplă așa? Fiindcă, Rusia nu are hotare, iar președintele Vladimir Putin are un set de idei puternice, pe care vrea să le realizeze pentru a se răzbuna pe țările așa-zisului miliard de aur, pe care le acuză de neocolonialism și rasism. Evident, este vorba despre manifestarea revanșismului pentru pierderea teritoriilor, fără război, după destrămarea URSS. Respectiv, asistăm la o încercare de restabilire a influenței fostului imperiu sovietic, dar nu prin intermediul ideilor comuniste, ci prin metode hibride.
Implicarea Patriarhului ecumenic Bartolomeu în combaterea expansiunii…
Avertizările Patriarhului Teodor al II-lea al Alexandriei de la începutul anului privind expansiunea rusească în Africa au rezonat și și-au găsit un ecou puternic în luarea de poziție a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. La 10 decembrie 2022, în cadrul celei de-a 15-a ediții a conferinței privind Politica Globală, de la Abu Dhabi, Patriarhul Ecumenic (primul în cinste ierarh al Ortodoxiei mondiale) a ținut un discurs în care a încercat să răspundă la un șir de întrebări presante, văzute prin prisma agresiunii neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei: a greșit Occidentul când a profitat de implozia URSS pentru a-și stabili influența în Est? Este Rusia îndreptățită să se teamă de o posibilă încercuire? Ce-i de făcut cu dorința de independență a popoarelor care au trăit sub opresiunea sovietică? Cum e posibilă reabilitarea, dacă nu prin acte de solidaritate cu popoarele Europei de Est, abandonate în fața dominației Moscovei, în zone de influență instituite prin acordurile de la Yalta?
Deși întrebările formulate cer răspunsuri imediate, Patriarhul Ecumenic a insistat că viziunea Bisericii Ortodoxe se află dincolo de perspective actuale, întrucât are o viziune înrădăcinată în istorie, în special în istoria bisericească. Din acest punct de vedere, nenorocirile din prezent sunt consecințe ale erorilor de judecată cu privire la chestiunile legate de credință, care trebuie recunoscute, mai cu seamă că identificarea cu termenul „ortodoxie” înseamnă identificarea cu o credință dreaptă. După o incursiune profundă în istorie, Patriarhul Ecumenic a fundament dorința legitimă a Ucrainei și a Bisericii Ortodoxe a acesteia de a se diferenția de spațiul rusesc și de a se conecta la Europa și la valorile ei.
Patriarhul Ecumenic și-a fundamentat poziția, menționând că anume “de la Constantinopol, Patriarhia Ecumenica a adus creștinismul și civilizația bizantină deja în secolul al IX-lea popoarelor acestei regiuni. Am jucat un rol fundamental în organizarea comunităților religioase care s-au format în jurul Mitropoliei Kievului, iar apoi în jurul Patriarhiei Moscovei”. Însă puterea imperială a dorit să supună biserica voinței sale, instrumentând sentimentul religios în scopurile sale politice și militare. Respectiv, imperiul a aspirat să înlocuiască Patriarhia Ecumenica prin proclamarea Moscovei drept „a treia Romă”. Această politică de lungă durată a Moscovei constituie un factor fundamental în divizarea lumii ortodoxe. Efectele acestei politici au fost evidențiate după cum urmează:
- din secolul al XIX-lea, Moscova a urmat inovațiile naționalismului german. Inspirată de pangermanism, a elaborat o ideologie a panslavismului, respectiv, politica externă rusească a căpătat o componentă religioasă, insistând ca bisericile să se organizeze după principiul etnicității, al cărui reper central ar fi limba. Acest demers a fost denunțat de Patriarhia Ecumenica în 1872 drept erezie (erezia etnofiliei, o formă de rasism eclezial);
- erezia etnofiliei i-a fost utilă Moscovei pentru a-și atinge obiectivele, deoarece i-a îndepărtat pe credincioșii vorbitori ai limbilor slave de influența Patriarhiei Ecumenice, atrăgându-i în slujba ambițiilor Rusiei de a controla mările calde. Această politică este responsabilă pentru ura dintre creștinii din Balcani care a dus la războaiele balcanice și atrocitățile de la începutul secolului al XX-lea;
- după implozia URSS și căderea regimului comunist, credința a fost din nou folosită în scopuri ideologice. Sfârșitul comunismului a lăsat un mare gol într-o întreagă parte a lumii care trăia sub dominația sa. În aceste circumstanțe, Biserica Ortodoxă Rusă, sub conducerea Patriarhului Kirill, s-a alăturat regimului președintelui Vladimir Putin, participând activ la promovarea ideologiei Russkii Mir (Lumii Ruse), conform căreia limba și religie fac posibilă definirea unui corp întreg, care să cuprindă Rusia, Ucraina, Belarus, precum și celelalte teritorii ale fostei URSS și diaspora. De aici și promovarea ideii că ucrainenii sunt parte a poporului rus;
- Moscova pretinde să constituie un centru al acestei lumi, a cărei misiune ar fi combaterea valorilor Occidentului, pe care le consideră drept decadente. Această ideologie constituie un instrument de legitimare a expansionismului rusesc în baza așa-zisei strategii eurasiatice. Legătura trecutului etnofil și a Russkii Mir din prezent ar trebui să devină coloana vertebrală a ideologiei regimului lui Putin.
În circumstanțele menționate, invazia din 24 februarie 2022 a Ucrainei de către armata rusă a polarizat întreaga lume. Iar poziția Patriarhului Kirill cu privire la război, sprijinul pentru politicile președintelui Putin, adâncesc diviziunea lumii ortodoxe. Respectiv, unele biserici susțin Patriarhia Ecumenica, iar altele, din țări prea dependente economic de Rusia, susțin orbește Patriarhia Moscovei. Nu au fost trecute cu vederea și biserici care preferă să păstreze o tăcere care evidențiază complicitatea. Și-a amintit Patriarhul Ecumenic și despre expansiunea rusească în Africa, unde folosind mijloacele statului, Biserica Rusă se infiltrează în teritoriul canonic al altor Biserici, în ciuda regulilor cele mai elementare ale organizării ecleziastice a Ortodoxiei. Ingerințele Rusiei în Africa sunt prezentate ca acțiuni punitive împotriva Patriarhiei Alexandriei pentru recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
Desigur, Patriarhul Ecumenic a exprimat și cuvinte de apreciere la adresa ortodoxiei ruse, care a avut o contribuție intelectuală, spirituală și artistică enormă. Din acest punct de vedere, tratează ortodoxia rusească ca pe o pe o victimă a ingerinței puterii neo-imperiale a regimului putinist, care a recurs la exploatarea sentimentelor religioase ale poporului rus.
Concluzii
Ambițiile expansioniste ale Rusiei nu au limite, ele se răsfrâng și asupra domeniului spiritual, inclusiv pe continente care nu au nimic în comun cu civilizația și cultura rusească. Imperiul țarist aspira la cucerirea spațiilor din preajma mărilor calde, Imperiul sovietic aspira la Revoluția Mondială și crearea a Republicii Sovietice Globale (Земшарная Советская Республика). Actualmente, regimul putinist, după disoluția imperiului sovietic, încercă să revină la politicile expansioniste ale URSS prin metodele regimului țarist. În consecință, avem război și polarizarea întregii lumi din cauza pretențiilor revanșarde ale unui regim nostalgic după măreția imperială.
În timp ce la nivel global se dau bătălii pe toate palierele, inclusiv pe cel spiritual, în Republica Moldova avem mici incidente locale, provocate de iubitorii Russkii Mir, care refuză să recunoască că dificultățile pe care le suportă cetățenii sunt provocate preponderent de expansionismul neo-imperialist al Rusiei. În aceste circumstanțe, bătăliile spirituale nici măcar nu au vreun ecou în Republica Moldova. Biserica noastră Ortodoxă se regăsește printre cele pe care Patriarhul Ecumenic le-a catalogat drept dependente de Moscova, care păstrează tăcerea și, deci, sunt complice la ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Partidele politice, care în vorbe promovează tradiția ortodoxă, dar pretind că sunt comuniste și socialiste, tac și ele, neavând curajul să condamne agresiunea, care a provocat deja sute de mii de morți, și milioanele de refugiați și suferinzi de frig, foame și lipsuri. Pentru acestea a fost suficient să pledeze pentru inserarea în constituție a rolului deosebit al Bisericii Ortodoxe și atât. Când s-a ajuns să-și demonstreze atașamentul la valorile creștine au luat apă în gură.
De dragul adevărului trebuie să menționăm că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) are totuși o scuză. În ajunul centenarului URSS, PCRM nu a avut timp să se preocupe de probleme spirituale. În acest sens, PCRM s-a angajat să anticipeze sărbătorirea centenarului URSS într-un cerc îngust, fără participarea reprezentanților partidelor comuniste frățești din cadrul Uniunii Partidelor Comuniste din fosta URSS (UPC-PCUS). Rămâne totuși de văzut dacă PCRM va participa la raliul dedicat centenarului URSS, anunțat de tovarășii comuniștii din Federația Rusă.