Șantaj în stil rusesc: Un atac al Ucrainei asupra Peninsulei Crimeea „nu va prevesti nimic bun pentru securitatea europeană”

0 91

The New York Times a scris joi dimineața despre intenția Administrației Biden de a ajuta Ucraina să „lovească” Crimeea. Reacția de la Kremlin a venit imediat: ”Ar fi extrem de periculos. Aceasta ar însemna escaladarea conflictului”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

Un atac ucrainean asupra Peninsulei Crimeea anexată de Rusia ar fi „extrem de periculos”, a declarat joi Kremlinul, după informaţii publicate în The New York Times conform cărora oficiali americani ar fi deschişi ideii de a ajuta Kievul să lovească peninsula, informează Reuters.

„Aceasta ar însemna escaladarea conflictului la un nivel ce nu va prevesti nimic bun pentru securitatea europeană”, a atenţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov și a sugerat Kievului să să accepte poziţia Moscovei şi să ia loc la masa de negocieri.

Potrivit lui Peskov, cu cât mai repede va accepta Ucraina cererile Rusiei, cu atât mai repede se va încheia conflictul.

Peninsula Crimeea, recunoscută pe plan internaţional drept parte a Ucrainei, a fost anexată ilegal de Rusia în 2014.

Administrația Biden ia în considerare argumentul că Kievul are nevoie de putere pentru a lovi peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, a scris The New York Times, joi.

După luni de discuții cu oficiali ucraineni, administrația Biden începe în sfârșit să admită că Kievul ar putea avea nevoie de puterea de a lovi sanctuarul rus, chiar dacă o astfel de mișcare crește riscul de escaladare, potrivit mai multor oficiali americani care au vorbit sub rezerva anonimatului. Crimeea, situată între Marea Neagră și Marea Azov, găzduiește numeroase baze militare rusești.

Oficialii de la Casa Albă insistă că nu există nicio schimbare de poziție. Crimeea, spun ei, aparține Ucrainei.

„Am spus de-a lungul războiului că Crimeea este Ucraina, iar Ucraina are dreptul de a se apăra pe ea însăși și pe teritoriul lor suveran la granițele lor recunoscute internațional”, a declarat Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului Național de Securitate.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata