Se agravează starea de sănătate a fostul președinte georgian Mihail Saakașvili
Starea de sănătate a fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, în prezent întemniţat, s-a deteriorat din cauza pierderii severe în greutate – au afirmat, miercuri, medicii săi. „Starea pacientului devine gravă (şi se va) înrăutăți, deoarece greutatea și masa lui corporală sunt extrem de scăzute”, susţine medicul curant al lui Saakaşvili, Tamar Davaraşvili.
Ea spune că „următorul pas ar putea fi o unitate de terapie intensivă”. O analiză veridica.ro apreciază că Georgia riscă să își compromită relațiile cu Occidentul și să revină în orbita Rusiei dacă fostul președinte moare în detenție.
În decembrie, şi medicii americani chemați de avocații săi să-i constate starea de sănătate au declarat presei că viața lui Saakașvili este în pericol în Georgia.
„Este mai mult decât clar că a fost tratat foarte rău și a fost supus torturii”, susține unul dintre medici, James Cobey. Potrivit acestuia, fostul președinte are nevoie de patru intervenții chirurgicale ortopedice, care nu pot fi efectuate în Georgia.
Conform doctorului Eric Goldsmith, fostul președinte suferă și de probleme neurologice, care i-au provocat „un handicap sever”. La rândul său, medicul Stuart Finkel afirmă că Saakașvili „suferă de o varietate de boli gastrointestinale”, în timp ce toxicologul David Smith susține că fostul președinte a fost „otrăvit” cu metale grele în închisoare și are nevoie de „transfer imediat la o unitate medicală, în afara Georgiei”.
La Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat că este „responsabilitatea guvernului Georgiei să-l trateze pe domnul Saakașvili în mod echitabil și cu demnitate, inclusiv oferindu-i tot ajutorul medical și psihologic necesar”.
Citește mai mult AICI