De la începutul războiului ucrainean, Vladimir Putin, a considerat în repetate rânduri căderea regiunii Donbas din estul Ucrainei este inevitabilă și se va întâmpla mai repede decât crede Kievul. Situația actuală de pe front arată însă o imagine cu totul diferită. O contraofensivă ucraineană – operațiunea „Vivaldi” – executată pe durata a luni de zile în partea de nord a Donbasului a împiedicat eforturile Rusiei de a încercui orașele din regiune rămase sub control ucrainean din regiune, se arată într-o analiză New York Times.
În plus, ritmul avansului teritorial al Rusiei în Ucraina a încetinit considerabil în 2026, comparativ cu ritm – deja extrem de lent – înregistrat în 2025, conform unei analize făcute de Black Bird Group, un think tank finlandez specializat pe monitorizarea evoluției frontului ucrainean Ucraina din iunie 2023 și până în prezent, se arată într-o analiză New York Times.
Operațiunea Vivaldi, a arătat George Barros, analist la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington, a arătat că războiul de manevră, executat cu blindate și unități mecanizate e în continuare posibil, chiar și în actualul câmp de luptă înțesat de drone, dacă operațiunea e atent planificată.
Dar chiar și în condițiile unei operațiuni de succes, cum a fost „Vivaldi”, Ucraina a avut nevoie de luni de zile de pregătiri pentru a recuceri o mică parte din teritoriul pierdut.
În același timp, pentru Putin, controlul complet al Rusiei asupra Donbasului, câștigat fie prin forță, fie prin concesiile teritoriale ucrainene, rămâne o condiție de neschimbat pentru a pune capăt războiului. Ucraina a respins până acum propunerile administrației Trump de a ceda teritoriile pe care Rusia nu a reușit să le cucerească pe câmpul de luptă.
Detalii, AICI

