Șeful Wagner așteaptă o mișcare importantă a Ucrainei la jumătatea lunii mai: ”Ar putea deveni o tragedie pentru Rusia”

367

Şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, anunţă că oamenii săi, care luptă la Bahmut, în estul Ucrainei, nu au muniţie şi avertizează că o contraofensivă ucraineană ar putea reprezenta ”o tragedie” pentru Rusia.

”Noi (Wagner) avem doar 10-15% din muniţia de care avem nevoie”, a subliniat duminică şeful Wagner într-un interviu acordat corespondentului de război al Kremlinului Semion Pegov.

Evgheni Prigojin, care-i acuză pe ofiţerii de rang înalt din armata rusă de aceste penurii, declară că se aşteaptă la o contraofensivă către jumătatea lui mai.

”Această contraofensivă ar putea deveni o tragedie pentru ţara noastră”, avertizează el.

Grupul Wagner se află în prima linie a confruntărilor armate din zona Bahmutului.

Evgheni Prigojin se află într-un conflict deschis cu ierarhia militară rusă, pe care o acuză de faptul că nu le livrează cu bună-ştiinţă suficientă muniţie mercenarilor săi.

El l-a atact în mod public pe ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu în mai multe rânduri.

Ucraina a anunţat săptămâna aceasta că pregătirile sale în vederea unei contraofensive au ajuns la sfârşit.

Duminică, guvernatorul regiunii ruse Briansk, situată la frontiera cu Ucraina, a anunţat că patru persoane au fost ucise, iar două rănite, într-un bombardament ucrainean care a vizat un sat rusesc.

Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și