Țările NATO, divizate în privința primirii Ucrainei în Alianță. Stoltenberg: „Aderarea în plin război nu este pe ordinea de zi”
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut miercuri că membrii Alianţei sunt divizaţi în privința aderării Ucrainei și a spus că acest subiect va figura pe agenda viitorului summit al organizaţiei, care va avea loc în iulie, la Vilnius. Șeful NATO a exclus o aderare atât timp cât Ucraina este în război cu Rusia.
„Cu privire la această problemă există două puncte de vedere diferite în cadrul Alianţei”, a admis Jens Stoltenberg într-o intervenţie în faţa German Marshall Fund of The United States la Bruxelles, amintind că „luarea deciziei în cadrul NATO se face prin consens”.
„Voi avea în cursul zilei câteva convorbiri telefonice asupra căii de urmat şi a modului de a răspunde la ambiţiile Ucrainei în vederea aderării sale la NATO”, a precizat Stoltenberg, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
„Nimeni nu este în măsură să vă spună exact care va decizia finală a summitului de la Vilnius cu privire la această problemă”, a mai spus el. Surse: SUA refuză să meargă mai departe de Declaraţia de la Bucureşti SUA şi numeroşi alţi aliaţi refuză să meargă mai departe de Declaraţia de la Bucureşti, au subliniat pentru AFP mai mulţi diplomaţi din cadrul Alianţei. În cursul acelui summit, în 2008, liderii ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice afirmaseră că Ucraina şi Georgia „vor deveni membre ale NATO” într-o zi, fără nicio precizare cu privire la vreun calendar. Aderarea la NATO ar permite Ucrainei să invoce clauza apărării colective din Articolul 5 al Tratatului NATO, care obligă toţi aliaţii să o apere în caz de atac, notează AFP. Discuţii sunt în curs pentru „a construi bazele unui compromis asupra aderării”, a precizat unul dintre diplomaţi.
O posibilitate ar putea fi de a oferi garanţii de securitate precum cele acordate Suediei, a cărei aderare este blocată de Turcia şi Ungaria. „Franţa este pregătită să convină asupra unor acorduri cu Ucraina pentru a-i oferi garanţii de securitate care să o ajute să se apere pe termen lung şi să împiedice eventuale agresiuni viitoare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe francez. „Aderarea în plin război nu este pe ordinea de zi” Dar termenul de „garanţii” nu întruneşte consens în cadrul Alianţei, au precizat diplomaţii citaţi de AFP. „Garanţia de securitate ultimă va fi aderarea la NATO, dar asta nu este ceva care să se producă în mijlocul unui război”, a subliniat Jens Stoltenberg.
Ucraina nu poate adera la NATO atât timp cât războiul continuă, a insistat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, citat de Reuters. „Cred că toată lumea realizează că aderarea în plin război nu este pe ordinea de zi”, a declarat el la evenimentul organizat de German Marshall Fund of The United States la Bruxelles. Întrebarea este ce se va întâmpla când se va termina războiul”, a afirmat Jens Stoltenberg.