Pentru a ajunge la un acord eficient, trebuie să înțelegi psihologia inamicului. În ultimele zile, Iranul a doborât un elicopter american, a atacat aeroportul internațional din Kuweit, a amenințat Strâmtoarea Ormuz cu drone – câteva dintre ele fiind doborâte sâmbătă seara – și a lansat rachete asupra Israelului. În mod evident, acesta nu este comportamentul unui adversar care tânjește cu disperare după pace.

Teheranul a legat, de asemenea, interesele Hezbollahului, reprezentantul său nihilist din Liban, ai cărui membri folosesc salutul nazist, de negocierile sale cu Washingtonul. Nu putem decât să concluzionăm că regimul continuă să râvnească la destabilizarea regiunii, la ștergerea Israelului de pe fața pământului și la prăbușirea Occidentului. De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph.

Până una alta, Iranul își pune în secret la adăpost rezerva subterană de uraniu puternic îmbogățit. Ceea ce înseamnă că confiscarea lui, adică obiectivul principal al SUA, va fi incomensurabil mai dificilă, chiar și cu semnarea unui acord. Și pentru a agrava situația chiar mai mult, Teheranul mai deține și o rezervă de uraniu îmbogățit până la 20%. Iar îmbogățirea acesteia până la 60% e incomparabil mai facilă decât etapele inițiale ale procedurii, însă Iranul o ține ascunsă, în afara negocierilor.

Dar unde ar putea avea loc acea îmbogățire? Posibil și la Kuh-e Kolang Gaz-la, sau „Muntele-Târnăcop”, un sit nuclear ultrasecret care e îngropat excepțional de adânc și fortificat masiv. Și acest aspect e ocolit de negociatorii iranieni. Oare ce fel de planuri ar putea să-și facă ei pe termen lung, se întreabă autorul articolului.

Refacerea arsenalului

Mai mult chiar, Teheranul profită de armistițiu pentru a-și reclădi accelerat siturile de rachete, lansatoarele și capacitatea de producție militară – o viteză care a surprins serviciile secrete vestice. (La schimbul de lovituri de săptămâna trecută Israelul a vizat în special baterii antiaeriene, care au reapărut precum ciupercile după ploaie pe fondul încetării ostilităților.) E evident că regimul e dornic acum să producă săbii mai degrabă decât pluguri.

Citește mai mult AICI

Share.
Exit mobile version