Rușii au plecat în număr mare în Georgia, Armenia și Serbia în al treilea trimestru al acestui an, pe fundalul zvonurilor despre un nou val de mobilizare.În perioada indicată s-a înregistrat un număr record de cetățeni ruși care au părăsit țara.
Cifrele au bătut recordul din ultimii 17 ani, arată statisticile privind traversarea frontierei, scrie newsmaker.md. Conform datelor, în perioada iulie-septembrie, peste 660.000 de persoane au plecat în Georgia, cu 43.000 mai mult decât în al treilea trimestru al anului 2025, când a fost înregistrat recordul precedent.
Numărul plecărilor a fost cu 43% mai mare decât în perioada mobilizării din 2022, când au fost înregistrați peste 461.000 de cetățeni ruși plecați în străinătate.
În Armenia au plecat, în aceeași perioadă a acestui an, mai mult de 402.000 de ruși, comparativ cu peste 344.000 în anul precedent. Cifra înregistrată în al treilea trimestru al anului trecut reprezenta, până acum, un record.
Datele mai indică că în niciun alt trimestru din 2010 până în prezent, numărul rușilor care au plecat în Armenia nu a fost la fel de mare ca în 2026.
În Serbia, în intervalul iulie-septembrie, au plecat peste 64.000 de ruși, cu aproximativ 14.000 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Anterior, recordul a fost înregistrat în al treilea trimestru al anului 2024, când peste 53.000 de cetățeni ruși au plecat în această țară.
Încă din vară, în spațiul public se vorbește despre posibila mobilizare a circa 300.000 – 500.000 de ruși, care ar urma să fie trimiși pe frontul din Ucraina.
