Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat duminica aceasta că este „deschis” ca preşedintele rus, Vladimir Putin, să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel şi Iran, în care este „posibil” ca Statele Unite să fie implicate.

Preşedintele american a asigurat, de asemenea, că nu există „niciun termen limită” pentru revenirea iranienilor la masa negocierilor, a relatat duminică dimineaţă pe X jurnalistul Rachel Scott, de la ABC News.

Donald Trump, un aliat al Israelului, a cerut vineri Iranului să ajungă la un acord cu Statele Unite privind programul său nuclear, în timp ce o nouă rundă de discuţii indirecte era programată pentru duminică în Oman. Însă Muscat a anunţat sâmbătă că aceste discuţii nu vor avea loc, Iranul acuzând Israelul de subminarea lor, scrie Agerpres.

Întrebat despre posibilitatea ca Vladimir Putin să medieze în acest conflict, preşedintele republican a răspuns:

Este deschis la asta. Este pregătit, m-a sunat în legătură cu asta, am discutat pe larg. Am vorbit despre asta mai mult decât despre propria sa situaţie”.

Cei doi preşedinţi au vorbit la telefon sâmbătă, iar „escaladarea periculoasă din Orientul Mijlociu” a fost în centrul convorbirii, potrivit Kremlinului.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version