”Turiștii” Partidului ȘOR! Peste 80 de tineri, trimiși la un ”training” în Turcia, unde ar fi fost pregătiți să provoace dezordini

0 186

Peste 80 de tineri din municipiul Chișinău și raioane ale R. Moldova ar fi fost transportați organizat de Partidul ”ȘOR” într-un ”sejur” de trei zile în stațiunea Belek din Turcia. Potrivit surselor Deschide.MD, o parte dintre ei ar fi fost la instructaj pentru provocarea dezordinilor în masă în timpul protestelor, fiind antrenați să rupă cordoanele polițienești și să arunce fumigene. Alții urmau să se întoarcă R. Moldova cu bani pentru a finanța protestele.

Tinerii au fost transportați organizat în Turcia, unde s-au aflat în perioada 3-6 martie. Potrivit informațiilor, persoanele erau împărțite în câteva grupuri, pentru a camufla apartenența și scopul deplasării. Un grup ar fi fost instruit cum să rupă cordoanele polițienești în cadrul acțiunilor de protest, precum și cum să arunce pietre și fumigene pentru a crea destabilizări. Altul – pentru a transporta banii necesari pentru finanțarea protestelor Partidului ”ȘOR”, însă din cauza unor suspiciuni, aceștia au refuzat introducerea mijloacelor financiare pentru a nu fi percheziționați la Aeroport.

Sursele Deschide.MD relatează că organizatorul, un individ pe nume Alexandru Bîrliga, care nu este angajat în câmpul muncii, ar fi plătit, în total, peste 21 de mii de euro pentru biletele avia dus-întors.

La întoarcerea în R. Moldova, aceștia au fost opriți de polițiștii de frontieră, care le-au luat pașapoartele și i-au dus într-o încăpere a Aeroportului Internațional Chișinău, unde au fost ținuți timp de aproximativ două ore.

Mai mulți bărbați care au venit cu același avion au fost opriți de polițiști. Le-au luat pașapoartele și i-au trimis în altă parte să aștepte, dar pașaportul stă la dânșii” a declarat o pasageră a aceleiași curse Istanbul-Chișinău.

Unii bărbați au fost opriți și li s-au luat pașapoartele” a mai declarat alt pasager.

Acestora le-ar fi fost organizat și transportul. Reporterii Deschide.MD au observat cel puțin trei microbuze, două parcate în preajma stației PECO din preajma Aeroportului, și unul chiar în parcarea sa.

Mai multe persoane dubioase, printre care un individ cu un block-note, în care făcea regulat însemnări și îndruma anumite automobile să intre în aceeași parcare, se aflau la ieșirea din clădirea Aeroportului.

Ulterior, au început, pe rând să iasă tinerii. Vizual, toți au vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, mulți purtând chipiuri și având doar rucsacuri sau genți de mână.

Unii, observând jurnaliști la ieșire, și-au ascuns fața și au intrat în parcarea din incinta Aeroportului. Alții au început să alerge de jurnaliști. Unul dintre ei l-a agresat pe reporterul Deschide.MD.

-Ați fost pregătit pentru proteste?

-Duceți-vă de aici, ce vreți?

-Cine v-a achitat călătoria? Partidul ”ȘOR”? Ați primit bani pentru asta?

-Care călătorie?

-Domnule Lachi, pentru ce ați fost în Turcia?

-Voi ce, n-aveți cu ce vă ocupa, băieți?

-Cine v-a plătit călătoria? Partidul ”ȘOR”?

-Dați-mi pace, nu mă diorgăiți!

-Eu am intrat mai glavnîi decât Parlamentul, de mă urmăriți așa? N-am poftă să vorbesc cu voi.

-Spuneți-ne dumneavoastră, știm că ați fost transportați special. Ce fel de pregătire, cine v-a pregătit?

-Păi de ce nu v-ați dus acolo să filmați, să vedeți, să vă interesați? Dați-mi voie, nu mă presați.

-Cine v-a achitat călătoria? Partidul ”ȘOR”?

-Domnule, du-te și caută-ți de treabă. Poți să vii de la odihnă și să te preseze jurnaliștii.

-Unde v-ați odihnit, în ce hotel?

-De șapte stele. Până acasă vreți așa să mă conduceți?

Ulterior, aceștia au fost observați împreună în spatele stației PECO din preajma Aeroportului Internațional Chișinău.

Sursele Deschide.MD ne-au trimis și o listă cu presupușii participanți la ”trainingul” Partidului ”ȘOR”.

Contactat de redacția Deschide.MD, purtătorul de cuvânt al IGPF, Raisa Novițchi, a declarat că, pentru a exclude riscurile de securitate, în contextul stării de urgență în R. Moldova, dar și a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, în toate punctele de trecere a frontierei de stat sunt aplicate mai multe protocoale de securitate, ceea ce presupune suplimentarea controlului trecerii frontierei de stat pentru călători, indiferent de cetățeniile acestora.

”Ca urmare, în Aeroportul Internațional Chișinău, nicio persoană nu a fost reținută, tuturor cetățenilor moldoveni le-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, iar pentru patru cetățeni străini a fost aplicată măsura de refuz de intrare în R. Moldova pe motiv de neîntrunire a condițiilor de intrare în țara noastră” a mai declarat Novițchi.

Am încercat să contactăm și câțiva exponenți ai Partidului ”ȘOR”, inclusiv pe vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber, însă nimeni nu ne-a răspuns la telefon.

 

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata