Forțele Navale Ucrainene au confirmat un atac cu rachete anti-navă de înaltă tehnologie, produsă în Suedia, care a vizat o platformă petroliferă ocupată de forțele ruse în Marea Neagră, potrivit unei declarații oficiale publicate luni, relatează Kyiv Post.
Un videoclip difuzat de marina ucraineană a arătat cel puțin două rachete lovind platforma Sivaș, o platformă, situată la aproximativ 60–80 de kilometri nord-vest de Crimeea. Filmarea arată explozii puternice pe puntea principală a platformei pe timp de noapte, în timp ce alte imagini surprind atacuri cu drone și bărci kamikaze. Forțele ruse foloseau platforma abandonată pentru supravegherea spațiului aerian, război electronic și apărare antiaeriană.
Forțele ucrainene au lansat o serie de atacuri cu drone cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurii petroliere ruse din portul Novorossisk.
Novorossisk, situat în nord-estul coastei ruse a Mării Negre, găzduiește Flota Rusă a Mării Negre după pierderea sediului său anterior din Sevastopol, Crimeea. În cadrul acestor atacuri, fregata Amiral Grigorovici a fost lovită în timp ce încerca să apere portul, conform surselor militare ucrainene.
Racheta utilizată în atacul asupra platformei petroliere este o Saab-Bofors RBS-15, denumită oficial „Gungir”, după sulița mitologică a zeului nordic Odin. Atât sursele militare ucrainene, cât și cele rusești au confirmat marți utilizarea acestei arme.
Detalii, AICI
